Sesiunea Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European în cadrul căreia dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM a prezentat viziunea Moldovei privind dezvoltarea în viitor a relaţiilor cu UE a fost urmată de un dialog interactiv cu membrii Parlamentului European care în întrebările adresate şi comentariile expuse au vizat subiecte importante pentru Moldova.
Potrivit serviciului de presă al MAEIE, în discursul său pe marginea mesajului transmis de Ministrul moldovean de Externe, dna Marianne Mikko, Preşedintele Delegaţiei pentru relaţiile cu Republica Moldova din Parlamentul European, s-a referit la necesitatea existenţei unei clarităţi şi certitudini privind viitorul relaţiilor Moldovei cu UE, ceea ce presupune eforturi concertate de ambele părţi.
Întrebările adresate Şefului diplomaţiei moldoveneşti au relevat interesul parlamentarilor europeni pentru consolidarea în continuare a dezvoltării economice a ţării noastre, în special prin atragerea unui număr cît mai mare de investitori. De asemenea, ele s-au referit la importanţa reluării negocierilor în formatul 5+2 în vederea identificării soluţiei pentru reglementarea problemei transnistrene agreată de toţi participanţii la formatul dat, precum şi la rezultatele cooperării regionale ale RM în sud-estul Europei şi Marea Neagră.
Un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit cooperarea cu UE în domeniul facilitării regimului de vize pentru cetăţenii RM, precum şi situaţia creată în rezultatul intrării în vigoare de la 1 ianuarie curent a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni care vor să intre sau să tranziteze România.
La finele sesiunii dedicate Moldovei, Preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Parlamentului European a remarcat importanţa deosebită a discuţiilor referitoare la Moldova la care a participat Ministrul de Externe al ţării noastre, în contextul realizării obiectivului de integrare europeană al RM.