Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.09.2007

Vladimir Voronin a reiterat Preşedintelui Ucrainei, Victor Iuşcenko, invitaţia de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova

Potrivit unui comunicat de presă al preşidinţiei de la Chişinău, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, l-a primit pe Andrei Veselovski, viceministru al Afacerilor Externe al Ucrainei, reprezentant special al Ucrainei la negocierile privind soluţionarea conflictului transnistrean.

În cursul întrevederii a fost efectuat un schimb de opinii privind stadiul actual şi perspectivele reglementării transnistrene.

Andrei Veselovski a reiterat poziţia fermă a autorităţilor ucrainene privind soluţionarea problemei transnistrene cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Viceministrul ucrainean de externe a mai reconfirmat intenţia Kievului de a continua realizarea tuturor înţelegerilor convenite anterior legate de procesul de reglementare a conflictului şi de consolidarea securităţii şi legalităţii la hotarele moldo-ucrainene. 

La rîndul său, Preşedintele Vladimir Voronin, a reafirmat interesul autorităţilor moldoveneşti în reluarea tratativelor în formatul "5+2".

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus