Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.09.2007

Încheierea unei misiuni de aisistenţă tehnică a FMI

O misiune a FMI sub conducerea dlui Allan Jensen, consilier în domeniul administrării veniturilor din cadrul Departamentului Afaceri Fiscale al FMI, s-a aflat la Chişinău în perioada 13-26 septembrie.

Scopul misiunii a fost acordarea asistenţei autorităţilor Moldovei în vederea consolidării capacităţilor de asigurare a disciplinei fiscale. În acest context, misiunea a pus în discuţie chestiuni legate de consolidarea auditului şi colectării datoriilor fiscale, reorganizarea sediului central şi structurilor în teritoriu ale Serviciului Fiscal de Stat (SFS), modernizarea urgentă a sistemului computerizat sin cadrul SFS. Misiunea a pus accentul pe consolidarea tuturor activităţilor fiscale autohtone de evaluare şi colectare a datoriilor sub egida unei singure agenţii.

Misiunea a avut întrevederi cu prim viceprim-ministrul Republicii Moldova, ministrul finanţelor, conducerea şi angajaţii SFS, ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii donatorilor.

Membrii misiunii au apreciat fermitatea autorităţilor în ceea ce priveşte realizarea unei reforme complexe a administrării fiscale şi încurajează Guvernul să asigure finanţarea necesară şi consultanţă profesionistă din exterior pentru a contribui la realizarea reformei administrării fiscale, precum şi să pună la dispoziţia donatorilor relevanţi informaţia din raportul final al misiunii.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus