Toată tevatura iscată cu ocazia producerii unui document al SRI fabricat de Ciuvică a scos la iveală conexiuni, deloc nevinovate, dintre PNL şi Moscova, via Chişinău. Lideri ai PNL dau din colţ în colţ, ba chiar au început să ameninţe ziarişti, după ce au cerut înlăturarea ofiţerilor SRI, care i-ar fi monitorizat. Norica Nicolai l-a apostrofat public pe reprezentantul Civic Media, ziarist la "Ziua", Victor Roncea, vexată probabil de atenţia care i-a fost acordată de presă. Fără îndoială Norica este o entitate neglijabilă în toată această "afacere" care se joacă mult peste capetele liderilor mărunţi ai PNL. Au ieşit la iveală între timp şi alte asocieri "fireşti", via Moscova, între un Cristian Buşoi, de exemplu şi liderul AMN Serafim Urechean, care a povestit într-un interviu apărut în presa de la Chişinău că a fost însoţit de Buşoi la Moscova, la o reuniune parlamentară la care a fost prezent şi Corneliu Vadim Tudor, care şi-a lansat şi o carte în limba rusă cu acea ocazie. "În cadrul acestei vizite am discutat cu unii colegi din Rusia despre relaţiile moldo-ruse - atât în ceea ce priveşte exportul vinurilor sau preţul la gaze, cât şi referitor la cei vreo 500 de mii de moldoveni care lucrează în Rusia. (...) Am mers împreună cu dl Buşoi...", preciza Urechean în publicaţia "Timpul", din Chişinău.
Cu aceeaşi ocazie, Urechean nega semnarea acordului cu Edinaya Rossia, (Rusia Unită). "În ultima vreme, s-a tot spus că AMN a semnat un acord cu <Edinaia Rossia>. În realitate, respectivul acord a fost semnat cu Partidul National Liberal din România." Evident Urechean minţea. Într-un număr precedent al "Curentului" am publicat extrasul din pagina de web a Edinaya Rossia, unde se anunţă acordul şi declaraţia comună a lui Constantin Kosaciov şi Urechean cu privire la semnarea acordului de colaborare dintre formaţiunea preşedintelui Putin şi partidul moldovenesc "năşit" de Tăriceanu.
Agentura rusească de la Chişinău, drapată în ţoale evropeneşti a fost propulsată de Tăriceanu în forurile europene liberale. Politicianul care deplângea în ziarul rus "Noviie Izvestia", în 2005, scăderea implicării ruse în Moldova, a fost introdus pe uşa din faţă a internaţionalei personal de Călin Popescu Tăriceanu, în luna aprilie a acestui an.
Pe 13 aprilie la Zagreb, Croaţia, Consiliul Partidului European Liberal Democrat şi Reformator a decis să accepte în rândurile sale ca membru cu drepturi depline Partidul Alianţa "Moldova Noastră". ELDR este o grupare cu o prezenţă substanţială în Parlamentul European, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi în alte foruri, în care votul sau e de multe ori, decisiv.
Politica PSD în Moldova continuată de PNL
Ceea ce ar fi trebuit să ştie Tăriceanu (şi ar fi fost imposibil să nu afle), este faptul că AMN a fost coordonată personal de Gleb Pavlovski, şeful campaniei electorale din Rusia a lui Vladimir Putin. Şeful de acoperire al campaniei electorale a AMN în Moldova a fost Cezar Caluschi, om de afaceri din Iaşi, un tânăr promiţător apropiat al clanului Solcanu-Timofte. O parte din fondurile ajunse pe mâna lui Urechean au fost virate de guvernul PSD, prin semnătura lui Adrian Nastase. O sumă de organizaţii asociate PSD-ului au mijlocit transferul de bani secretizat, prin hotărâre de guvern de căre Năstase, dintre România, respectiv DRRP şi agentura rusă de la Chişinău. Combinaţia respectivă a fost unul dintre scandalurile anului 2005, când un director demisionar din Departamentul guvernamental a dezvăluit culisele afacerii, invocând şi numele unui ofiţer SIE, Ioana Stan, implicată în supravegherea aranjamentelor tenebroase moldo-pesediste. Ulterior un raport al Curţii de Conturi a României a confirmat datele şi a recomandat Parchetului începerea urmării penale a celor implicaţi în fraudele pe aliniamentul Bucureşti - Iaşi - Chişinău. Întâmplător sau nu unul dintre personajele principale ale combinaţiei cercetate de Curtea de Conturi este actual consilier al liderilor PNL Norica Nicolai şi Teodor Meleşcanu. Iulian Chifu, "expert" al Trustului lui S.O. Vîntu, şi apropiat al clanului Secăreş, este în siajul lui Meleşcanu şi Marian Enache, fost ambasador în Moldova, încă de pe vremea când aceştia conduceau APR-ul.
Tema principală care ar interesa siguranţa naţională, admiţând că în cazul lui Tăriceanu, partener de firmă cu un cunoscut spion maghiar, ar funcţiona astfel de concepte, este cum a ajuns un prim-ministru al României într-o relaţie atât de strânsă cu un vector clar al interesului rusesc.
Urechean şi mafia rusă
Asocierea publică a premierului României cu un personaj de genul lui Urechean interesează nu doar siguranţa naţională a României, ci este cert un subiect de interes şi pentru partenerii euro-atlantici, care desigur cunosc mult mai multe despre seraficul fost primar al Chişinăului. Fie şi numai cunoscuta sa asociere cu Boris Birstein, un agent multiplu, care a avut o contribuţie specială în transferarea fondurilor PCUS în străinătate, cu o bună bucată de timp înainte de căderea regimului sovietic.
În 1991, utilizând vechiul său paşaport sovietic, Boris a revenit în Moldova şi s-a "naturalizat" rapid, devenind unul dintre "ownerii" regiunii. Pe lângă afacerile legale Birstein mai avea şi monopolul traficului de droguri şi maşini furate din Germania şi Austria. Birstein şi "Seabeco" se ocupau de "spălarea banilor" mafiei ruse, bani care ajungeau apoi, "curaţi", în băncile din Elveţia.
Sursa: Curentul, George Roncea