Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.10.2007

Presedintele Parlamentului a reconfirmat atasamentul autoritatilor Republicii Moldova pentru realizarea in continuare a reformelor democratice si avansarea la etapa de postmonitorizare in dialogul cu Consiliul Europei

Presedintele Parlamentului a reconfirmat atasamentul autoritatilor Republicii Moldova pentru realizarea in continuare a reformelor democratice si avansarea la etapa de postmonitorizare in dialogul cu Consiliul Europei

“Progresele înregistrate de câtre Republica Moldova în promovarea reformelor democratice se datorează activităţii comune a tuturor parlamentarilor moldoveni, indiferent de apartenenţa politică. Republica Moldova a întreprins reformele democratice nu pentru a face pe placul cuiva, ci, în primul rând, pentru ţară, societate, popor. Standardele europene nu au alternativă pentru Republica Moldova”, a declarat Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, in plenul sesiunii APCE, după votarea de câtre parlamentarii europeni a rezoluţiei şi recomandărilor pe marginea raportului privind onorarea angajamentelor şi obligaţiunilor ţării noastre faţa de Consiliul Europei, relatează  Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova.

Documentul, elaborat de Josette DURRIEU şi Egidijus VAREIKIS, coraportorii Comisiei de Monitorizare a APCE,  constată progrese semnificative obţinute de Moldova în realizarea reformelor democratice şi recomandă autorităţilor să continue ritmul transformărilor interne pentru onorarea tuturor angajamentelor ţării şi astfel asigurarea posibilităţii de a examina într-un viitor previzibil încheierea procedurii de monitorizare a Republicii Moldova de către instituţia de la Strasbourg.

„Republica Moldova a reuşit să realizeze în ultimii doi ani rezultate mai bune decât în primii zece ani de la aderarea la Consiliul Europei. În comun cu reprezentanţii tuturor partidelor politice am reuşit să ne îndeplinim angajamentele într-un mod serios şi responsabil, clasa politică de la Chişinău conştientizând necesitatea vitală de a coopera în privinţa a trei direcţii prioritare pentru dezvoltarea Republicii Moldova: întegrarea europeană, reîntregirea ţării şi promovarea reformelor democratice”, a mai accentuat Marian LUPU.

Potrivit Preşedintelui Legislativului, parlamentarii statelor-membre ale Consiliului Europei, prin mesajul pozitiv al raportului, au transmis un semnal important de încurajare clasei politice şi populaţiei din Republica Moldova să continue avansarea pe calea integrării europene, promovării reformelor interne şi consolidării instituţiilor democratice.

02/10/2007 Resolution 1572Honouring of obligations and commitments by Moldova 02/10/2007 Recommendation 1810Honouring of obligations and commitments by Moldova

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus