Implicarea consilierului parlamentar Iulian Chifu în scandalul „Grupului de Evidenţă“ ne-a readus în memorie o încĺlcită afacere politico-financiară din spaţiul Republicii Moldova
Scandalul generat de dezvăluirile lui Mugur Ciuvică, care a deconspirat existenţa unui „Grup de Evidenţă“ al SRI şi amestecul unor membri ai PNL în evenimentele de pe scena politică din Republica Moldova, au readus în atenţie pe consilierul Iulian Chifu, specialist al spa- ţiului ex-sovietic, vehement contestat de că- tre unii jurnalişti şi „analişti“ independenţi, apropiaţi de Centrul de Geopolitică al Universităţii Bucureşti.
O inedită conferinţă de presă a unui director din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), ţinută la 7 februarie 2005, a aruncat în aer întreaga infrastructură a statului român destinată sprijinirii românilor din Republica Moldova.
Prezentarea în mod public a listei proiectelor şi a ONG-urilor din Republica Moldova, finanţate de către România, a oferit noi pretexte de comportament antiromânesc guvernării comuniste de la Chişinău, precum şi noi posibilităţi pentru Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova de a anihila unionismul confraţilor noştri de dincolo de Prut.
Acuzaţiile de corupţie formulate la adresa unor funcţionari ai DRP şi a unor cetăţeni români au rămas în suspans, deoarece Curtea de Conturi nu a publicat niciodată şi nu a susţinut, în mod formal, acuzaţiile vehiculate în presă.
Noua conducere a DRP a denigrat tot ceea ce făcuse vechea conducere şi a cerut o anchetă contrainformativă ale cărei rezultate, în cazul în care s-a desfăşurat, rămân o taină ce va deveni accesibilă peste 50 sau 100 de ani.
Scandalul de la DRP a fost folosit de către unii jurnalişti pentru a înfiera eforturile care se făceau pentru construirea unei linii de politică externă moderată în ceea ce priveşte spaţiul ex-sovietic şi care ar mai fi redus din antiromâ nismul existent în acel spaţiu.
Recentul scandal al documentelor „Grupului de Evidenţă“ din SRI, precum şi amestecul unor membri ai PNL în evenimentele de pe scena politică din Republica Moldova, au readus în atenţie un episod consumat la începutul anului 2005, chiar în primele zile de după instalarea la putere a Coaliţiei „Dreptate şi Adevăr“. Episodul la care facem referire este legat de modul în care au fost cheltuiţi banii oferiţi de România pentru sprijinirea comunităţilor româneşti din afara frontierelor, de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în cursul anului 2004, mai cu seamă în spaţiul Republicii Moldova. Problema modului în care au fost cheltuiţi aceşti bani a fost pusă în discuţie de către Eugen Popescu, director al Direcţiei de Strategii, Comunicare şi Relaţii Publice din DRP, la 7 februarie 2005, cu ocazia unei inedite conferinţe de presă. Evenimentele petrecute atunci ne-au stârnit curiozitatea deoarece unul dintre cei incriminaţi în acel moment şi care a părut/pare să fie personajul malefic, alături de alţi funcţionari guvernamentali, este Iulian Chifu, directorul ONG-ului intitulat Centrul pentru Prevenire a Conflictelor & Early Warning (CPC&EW).
Numele lui Iulian Chifu, actualmente consilier al senatorului PNL, Norica Nicolai, în ceea ce priveşte problematica spaţiului ex-sovietic, se regăseşte în documentele „Grupului de Evidenţă“ din SRI oferite publicităţii de către Mugur Ciuvică. Astfel a început un scandal care avea să frământe mica comunitate a specialiştilor în problematica Republicii Moldova cu urmări pentru DRP, care avea să fie trecut în subordinea MAE, dar mai ales pentru România în ceea ce priveşte imaginea acesteia în Republica Moldova.
Conferinţa a fost iniţiată din dorinţa de a răspunde acuzaţiilor formulate în massmedia la adresa lui Eugen Popescu privind utilizarea unor fonduri ale DRP în beneficiul propriei sale familii, respectiv al „Fundaţ iei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni“ (FNRP). Fundaţie unde vicepreşedinte este soţia sa, Daniela Sörös. În timpul conferinţei de presă, Eugen Popescu a negat orice sponsorizare a FNRP din banii DRP, structură aflată, la vremea respectivă, în subordinea Cancelariei primuluiministru, prin uzitarea de funcţia pe care o avea în structura DRP, şi a informat media de faptul că FNRP este în fapt unul dintre cofinanţatorii proiectelor pentru românii de pretutindeni, printre care Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului.
Ceea ce a urmat în timpul acelei conferinţe de presă poate fi interpretat în multiple feluri, totul depinzând de bunacredinţă a fiecăruia. A fost o răfuială politică între Eugen Popescu şi fostul secretar de stat al DRP, Titus Corlăţean (PSD), o dorinţă imensă a domnului Eugen Popescu de a spune adevărul şi a opri nedreptăţile, sau a fost un act, dintre cele mai ciudate, de sacrificare a intereselor de securitate naţională ale României în favoarea unui grup de interese româneşti sau de aiurea? Prezentarea în faţa massmedia a unor documente al căror statut era cel puţin de „secret de serviciu“, dacă nu chiar mai mult, reprezintă un fapt extrem de grav, totuşi, chiar şi în această democraţie românească, atât de originală.
Fostul director din DRP l-a acuzat pe Titus Corlăţean de faptul că DRP-ul a funcţionat, în cursul anului 2004, cu numeroase deficienţe organizatorice şi că banii destinaţi ONG-urilor şi mass-media de limbă română din Republica Moldova, şi nu numai, au fost trimişi prin intermediar către aceştia, şi nu prin încredinţare directă. Iniţiatorul acestei conferinţe de presă a informat mass-media că beneficiarii din Republica Moldova s-au plâns de faptul că o parte din banii alocaţi proiectelor din spaţiul moldav nu a ajuns acolo. Totodată, fostul director din DRP a criticat faptul că numai trei organizaţii româneşti au fost favoritele lui Titus Corlăţean pe lista ONGurilor intermediare, realizată de către DRP. Cele trei organizaţii erau: Fundaţia Academică „Petre Andrei“ din Iaşi (FAPA), Centrul pentru Democraţie Iaşi (CpD) şi Centrul pentru Prevenire a Conflictelor&Early Warning (CPC&EW).
Prezentarea în faţa mass-media a unor documente ce erau „secret de serviciu“, dacă nu chiar mai mult, reprezintă, totuşi, un fapt extrem de grav Eugen Popescu a acuzat faptul că CpD Iaşi a primit 21 de contracte din partea DRP în 2004, care, împreună cu cele trei proiecte ale CPC&EW şi trei ale FAPA, valorau peste 20.000.000.000 ROL. Prezenţa unor membri comuni în boardul CpD şi CPC&EW, precum şi a unui misterios agent al serviciilor de informaţ ii româneşti, care controla distribuirea fondurilor, aveau să amplifice scandalul şi misterul în jurul acestei ciudate şi încâlcite afaceri politico-financiare. Peste câteva zile, mass-media a dezvăluit faptul că Eugen Popescu i-a înaintat lui Titus Corlăţean, la 2 iunie 2004, o „notă confidenţială“ prin care îl informa despre existenţa acestui agent al spionajului român, „cunoscut sub numele de Ioana“, avertizând asupra faptului că prezenţa acestui prezumtiv ofiţer de informaţii „poate aduce prejudicii incomensurabile politicii DRP de apropiere a emigraţiei române şi a românilor din afara frontierelor, în general“. A existat sau nu un agent „cunoscut sub numele de Ioana“? Întrebarea a rămas, deocamdată, fără un răspuns. Domnul Eugen Popescu nu a revenit, niciodată, asupra celui „cunoscut sub numele de Ioana“. Oare de ce?! Încă unul dintre misterele perioadei postdecembriste.
În timpul aceleiaşi conferinţe de presă, Eugen Popescu a sugerat că atacurile critice din media la adresa sa ar fi avut ca motivaţie faptul că grupurile de interese, care au folosit în beneficiul propriu banii destinaţi românilor din Republica Moldova, se tem de un control al autorităţilor române la DRP. Scandalul iscat de aceste dezvă luiri a avut drept urmare, la Bucureşti, o anchetă internă realizată de către un expert al DRP, domnul Radu Cosma, concretizată într-un raport devenit de-acum celebru: „Raportul Cosma“. Celebritate datorată faptului că importante fragmente din el au văzut lumina tiparului, în paginile unui mare şi prestigios cotidian din Româ- nia, generând, astfel, o serie de interpretă ri privind politica externă a României în spaţiul ex-sovietic şi, mai ales, în ceea ce priveşte relaţia cu Republica Moldova.
„Raportul Cosma“ avea să stea şi la baza unui memorandum intern înaintat primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu, la data de 11 mai 2005, de către secretarul de stat coordonator al DRP, Mihai Gheorghiu (PNL). Preambulul acestui memorandum reflectă lupta surdă, dar extrem de intensă, cu foarte multe conotaţii politice, pentru menţinerea sau preluarea DRP sub controlul unui anumit grup de interese şi de influenţă politică, altul decât cel incriminat de către Eugen Popescu. Noii oficiali ai DRP au acuzat în raportul înaintat premierului Tăriceanu că majoritatea contractanţilor din Republica Moldova s-au dovedit a fi neloiali, nesinceri, şi au cheltuit cu iresponsabilitate fondurile publice, fiind, în cel mai bun caz, lipsiţi de calităţi manageriale.
În preambulul la memorandumul din 11 mai 2005, premierul Tăriceanu era avertizat asupra faptului că există un grup restrâns de persoane care „au distribuit clientelar, pe criterii cu totul străine interesului naţional, sume de bani unor reprezentanţ i ai unor organizaţii din Republica Moldova fără a urmări finalitatea reală a cheltuirii sumelor decontate“. Acuzaţii extrem de grave pentru nişte funcţionari ai MAE, urmate de incriminarea unor centre de putere politică, aparţinând foştilor guvernanţi, care au generat aceste atitudini şi comportamente ale funcţionarilor guvernamentali ce se făceau vinovaţi de „abuz de putere, trafic de influenţă, deturnare de fonduri, înşelăciune“.
„Raportul Cosma“ acuză pe unii funcţionari guvernamentali care se fac vinovaţi de abuz de putere, trafic de influenţă, deturnare de fonduri şi înşelăciune Secretarul de stat coordonator insista asupra faptului că incompetenţa funcţionarilor MAE „nu poate fi pusă sub semnul întrebării, ceea ce trebuie să reducă anumite pretenţii din interiorul centralei MAE privitoare la realocarea relaţiei cu Republica Moldova numai direcţiei de specialitate din MAE“, şi cerea, totodată, o investigaţie contabilă şi „realizarea unei anchete aprofundate de către reprezentanţ i ai serviciilor specializate ale instituţiilor abilitate“. Acest ultim lucru era cerut de către Mihai Gheorghiu deoarece era nevoie de „evaluarea celorlalte aspecte de ordin contrainformativ, care rezultă din configuraţia conexiunilor şi implicaţiilor care apar între diferiţii actori din România şi Republica Moldova“. Cele afirmate în „Raportul Cosma“ şi însuşite de către secretarul de stat coordonator al DRP se constituie într-o acuzaţie extrem de gravă la adresa funcţionarilor din MAE, detaşaţi la DRP, a celor din centrala MAE şi a secretarului de stat Titus Corlăţean (PSD), fostul şef al DRP. Acuzaţiile au fost făcute numai pe baza „Raportului Cosma“ sau naşterea acestui raport a fost „ajutată“ şi de către un grup de experţi independenţi, atât de cunoscuţi şi respectaţi, dar nebăgaţi în seamă de DRP? Mihai Gheorghiu scria, în materialul său, că există un „grup responsabil“ de cele întâmplate şi care „şi-a propus, şi a reuşit în mare măsură, arogarea rolului de instanţă de analiză şi interpretare a problematicii spaţiului exsovietic şi, cu precădere, a Republicii Moldova“.
Era convins, oare, secretarul de stat Mihai Gheorghiu de cele scrise sau se inspirase din nemulţumirile (?) expertului Radu Cosma care afirma extrem de tranşant: „În calitate de masterand la «studii de securitate», modulul postuniversitar al Centrului de Geopolitică al Universităţii Bucureşti, condus de prof. univ. dr. Ilie Bădescu, şeful catedrei de sociologie, am avut ocazia de a participa la discuţii de specialitate cu privire la analiza spaţiului istmului ponto-baltic, care cuprinde şi Republica Moldova, şi mi-am format o opinie şi cu concursul observaţiilor publice ale profesorului Ilie Bădescu, conform cărora aşa-zisul Centru de Prevenire a Conflictelor&Early Warning întreprinde o adunătură de diletanţi, iar aşa-zisele sale expertize nu reprezintă nimic altceva decât gargară ieftină“ (p. 23 din „Raportul Cosma“). Era nemulţumit numai Radu Cosma, sau şi colegii lui de la modulul „studii de securitate“, viitorii „analişti“ ai spaţiului exsovietic, şi nu numai? Cine erau aceşti „analişti“, trataţi cu o profundă lipsă de respect de către funcţionarii MAE din DRP, care acuzau lipsa de profesionalism a celor implicaţi în analiza spaţiului moldav şi-l inspirau pe Radu Cosma? Un alt „Grup de Evidenţă“, dacă nu chiar el însuşi? Răspunsul la această întrebare va rămâne, totuşi, pentru multă vreme, un mister.
Intrigaţi de aceste acuzaţii aduse unor funcţionari ai MAE de la Bucureşti, implicaţ i în gestionarea unor fonduri financiare importante şi a unei relaţii politice mai mult decât dificilă, cea cu Republica Moldova, am căutat să înţelegem cele întâmplate în acel an 2004. Trebuie să subliniem faptul că, în cursul anului 2003, în timpul mandatului lui Mircea Geoană la MAE, se desfiinţează Direcţia Moldova din Centrala MAE, cea atât de incriminată de secretarul de stat coordonator Mihai Gheorghiu. Funcţionarii acelei Direcţii şi arhivele se răspândesc în MAE, iar problematica românilor din Republica Moldova este preluată în cea mai mare parte, dar şi cea mai consistentă, de către DRP, subordonat Cancelariei primului-ministru. În MAE, problematica Republicii Moldova va rămâne în cadrul restrâns al unei Direcţii care se ocupa de Europa Extinsă.
Cine erau aceşti „analişti“ care acuzau lipsa de profesionalism a celor implicaţi în analiza spaţiului moldav şi-l inspirau pe Radu Cosma? Prin desfiinţarea Direcţiei Moldova din MAE se anula posibilitatea punerii în practică a unei strategii a României pentru Republica Moldova, concepută la nivelul Direcţiei de resort, şi care urmărea îndeplinirea unor obiective extrem de precise în spaţiul moldav. O parte importantă a acelei strategii va fi pusă în aplicare în cadrul DRP-ului, în anul 2004, cu împlinirile şi neîmplinirile inerente unui astfel de efort. Dintre obiectivele acelei strategii menţionă m: 1) găsirea unor pârghii de cooperare, şi nu confruntare făţişă cu Federaţia Rusă, în spaţiul Republicii Moldova, astfel încât să putem promova interesele României; 2) sprijinirea elementelor româneşti din Republica Moldova prin dezvoltarea massmedia de limbă română, înfiinţarea unui post de radio şi a unuia de televiziune, precum şi consolidarea Mitropoliei Basarabiei, şi 3) sprijinirea învăţământului în limba română, prin editarea de manuale, hărţi şi atlase geografice în limba română. Efortul pe care România urma să-l facă pentru consolidarea statutului Mitropoliei Basarabiei viza: a) dobândirea actului de recunoaş- tere a Mitropoliei; b) dobândirea proprietă- ţilor Mitropoliei Basarabiei; c) construcţia de noi biserici, şi d) recuperarea enoriaşilor. Toate eforturile financiare ale statului român, atât de incriminate în „Raportul Cosma“, se vor subordona acestei strategii pentru Republica Moldova. Menţionez faptul că era prima strategie coerentă pe spaţiul Republicii Moldova a României, după foarte mulţi ani de acţiuni mai mult sau mai puţin coordonate. Trebuie să subliniem faptul că această strategie, născută în carul MAE, a fost asumată şi de către SRI, SIE, MApN, Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei, precum şi de către celelalte ministere şi instituţii care aveau tangenţă cu problematica Republicii Moldova.
În contextul unor relaţii extrem de tensionate cu Republica Moldova era imperios necesar ca strategia MAE să fie transpusă în practică, chiar şi prin intermediul DRP Toate aceste lucruri se desfăşurau într-un context marcat de înrăutăţirea raporturilor României cu Republica Moldova, în condiţiile în care, la 2 octombrie 2001, ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Ion Morei, a acuzat România de „amestec în treburile interne“ ale Republicii Moldova. Declaraţiile lui Ion Morei au fost făcute la Strasbourg, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde se judeca dosarul privind Mitropolia Basarabiei şi unde a fost incriminat „expansionismul românesc“. În replică la aceste declaraţii antiromâneşti, primul- ministru Adrian Năstase şi-a anulat vizita la Chişinău, programată pentru sfârşitul lunii octombrie 2001.
În perioada 2002 - 2005, relaţiile cu Republica Moldova aveau să fie extrem de tensionate, cu tot felul de acuze şi invective proferate de către unii dintre oficialii de la Chişinău la adresa României, precum şi cu numeroase manifestări antiromâneşti ale autorităţilor şi presei de limbă rusă din spaţiul moldav. Într-un astfel de context politico-diplomatic avea să se nască acea strategie pentru Republica Moldova, în cadrul MAE de la Bucureşti, şi va deveni, astfel, imperios necesar ca ea să fie transpusă în practică, chiar şi prin intermediul DRP.
Punerea în aplicare a strategiei pentru spaţiul moldav a impus crearea, în toamna anului 2002, a unui ONG care să servească drept curea de transmisie între Româ nia şi ONG-urile din Republica Moldova în eforturile de sprijinire financiară a acestora. Era nevoie de existenţa unui astfel de ONG deoarece autorităţile de la Chişinău acuzau permanent România de „amestec în treburile interne“ prin sprijinirea acelor elemente unioniste şi anticomuniste din Republică. Conducerea comunistă de la Chişinău se plângea continuu la Consiliul Europei, şi nu numai, de faptul că Româ- nia subminează statalitatea moldovenească prin astfel de gesturi şi acţiuni. ONG-ul creat pentru îndeplinirea rolului de curea de transmisie se va intitula „Centrul pentru Democraţie“ din Iaşi, care îngloba Fundaţia Academică „Petre Andrei“ din Iaşi (FAPA) şi Centrul pentru Prevenire a Conflictelor& Early Warning (CPC&EW).
Factorii decizionali din DRP care urmau să selecţioneze acele ONG-uri din România, necesare în procesul de implementare în 2004 a planului strategic pentru sprijinirea românilor din Republica Moldova, urmăreau ca acestea să îndeplinească şi o serie de criterii majore:1) să aibă deja o experienţă în domeniul derulării proiectelor, din punct de vedere tehnic, mai precis, să nu fie organizaţii care să fi fost înfiinţate recent, doar pentru simplu scop de a gestiona nişte fonduri guvernamentale; 2) să aibă o expertiză recunoscută atât de partenerii de proiect, cât şi de terţi, în domeniile care au făcut obiectul colaborării cu DRP; 3) să fi demonstrat seriozitate şi consecvenţă în modul în care au derulat activităţile lor până în momentul investirii de către Guvern cu responsabilitatea derulării proiectelor DRP; 4) să fie conduse de persoane cunoscute în domeniile în care urmau să desfăşoare proiectele încredinţate de DRP; 5) să aibă capacitatea instituţională de a administra aceste fonduri în concordanţă cu legislaţia contabilă în vigoare a României. Plecând de la aceste criterii generale, s-a făcut o selecţie a partenerilor din România, care au fost centralizaţi într-o listă înaintată conducerii DRP spre aprobare.
Partenerii din Republica Moldova au fost selecţionaţi după un alt set de criterii, mai flexibil, bazat pe nevoile efective dictate de situaţia politică internă din Republica Moldova. S-a considerat că trebuie sprijinite toate acele forţe care susţin sau promovează valorile româneşti. În această categorie au fost incluse, în marea lor majoritate, persoane sau asociaţii afiliate ideilor democratice, care se aflau în opoziţie cu acţiunile întreprinse de reprezentanţi ai puterii comuniste de la Chişinău. În afară de aceştia, urmau să fie şi au fost sprijinite persoane independente, care, prin personalitatea lor recunoscută ca oameni de cultură, au publicat lucrări şi/sau au desfă- şurat activităţi de promovare a valorilor româneşti şi a celor europene.
Acestor principii li s-au adăugat şi o serie de alte criterii de selecţie: 1) organizaţ iile neguvernamentale să aibă o experienţă managerială corespunzătoare, cu aplicaţii anterioare în domeniu, desfă- şurate şi recunoscute în rândul opiniei publice de profil din Republica Moldova; 2) să dovedească seriozitate, corectitudine şi consecvenţă în raport cu scopul declarat al asociaţiei, sau, în cazul persoanelor individuale, în raport cu ocupaţia sa de bază; 3) să aibă capacitatea instituţională de a gestiona fondurile alocate, corespunză tor legislaţiei financiar-contabile din Republica Moldova; 4) să aibă posibilitatea ca, fie în prezent, fie în viitor, să poată atrage fonduri din alte surse, europene sau americane, urmărind prin aceasta cointeresarea partenerilor noştri occidentali pentru amelioraea tensiunilor create de situaţia politică din Republica Moldova, precum şi determinarea acestora de a contribui activ la atragerea Republicii Moldova în mijlocul marii familii europene. Unele ONG-uri, partenere ale societăţii civile din România, au demonstrat că au şi alte atuuri suplimentare faţă de cele considerate de DRP drept indispensabile.
În procesul de realizare a strategiei MAE/DRP de către responsabilii DRP s-a mai ţinut cont şi de două lucruri: 1) pornind de la specificul activităţii care urma a fi finanţată, să se găsească un partener din România, credibil, care să nu poată fi contestat de nicio posibilă expertiză ce putea fi făcută de autorităţile de la Chişină u şi 2) s-a urmat traseul invers, plecându- se de la partenerul din România căruia i s-au încredinţat realizarea anumitor obiective, s-a trecut la căutarea unui partener din Republica Moldova, care să corespundă atât criteriilor de selecţie menţionate anterior, cât şi obiectivului concret pe care ONG-ul românesc îl avea de îndeplinit.
Corespunzător obiectivelor urmărite în strategia DRP, s-a efectuat o triere iniţială a proiectelor sosite spre finanţare, precum şi a partenerilor din România şi Republica Moldova, care urmau să desfăşoare activităţ i pe această relaţie. Pentru sectorul destinat, spre exemplu, presei independente din Republica Moldova, partenerul din România care a îndeplinit toate criteriile amintite era Uniunea Scriitoriilor din Româ nia, care mai derulase proiecte în acest domeniu, finanţate anterior prin Fundaţia Culturală Română. Din lista publicaţiilor finanţate de Guvernul României, exceptâ nd „Jurnalul de Portugalia“, „Timpul de Dimineaţă“, „Limba Română“ şi „Democra- ţia“, toate celelalte şi-au derulat activitatea prin intermediul Uniunii Scriitorilor. Celelalte publicaţii amintite au avut drept partener de dialog CpD din Iaşi, care le-a preluat datorită faptului că vizau şi alte obiective, pe lângă acea apariţie săptămâ- nală, urmărindu-se, în paralel, şi un aspect educaţional pentru populaţia Republicii Moldova.
-Va urma-
Sursa: Interesul public, Constantin Corneanu
