Trei zile după eroarea istorică a diplomaţiei româneşti, recunoaşterea aşa-numitei „limbi moldoveneşti” într-un document oficial al Uniunii Europene, puterea de la Bucureşti a rămas, în continuare, incapabilă să reacţioneze. Luni, la reuniunea miniştrilor de externe ai UE de la Luxemburg, ministrul Cioroianu a tăcut mai ceva ca la întâlnirea de pomină cu Condoleeza Rice. Premierul Tăriceanu, mult prea ocupat cu alţi miniştri ai cabinetului său pe cale să joace rolul principal în noi episoade TV marca DNA, n-a mai avut timp să-l analizeze pe Cioroianu.
Preşedintele Băsescu, altminteri un magistru al reacţiilor dure şi la obiect, n-a ieşit, probabil, din euforia băii de mulţime de după praznicul Sfintei Paraschiva. Culmea, comisarul pentru multilingvism al Uniunii Europene, românul Leonard Orban, n-a avut nici el nimic de zis că, de aici încolo, va traduce documente şi în limba moldovenească!
Prejudiciul adus ţării de diplomaţia românească, ajunsă în cea mai jalnică situaţie din 1990 încoace, este imens. Republica Moldova a fost creată, practic, prin pactul Ribbentrop-Molotov în 1940, prin smulgerea Basarabiei din trupul României. O jumătate de secol s-a chinuit URSS să convingă lumea că există două popoare: român şi moldovenesc, şi două limbi: română şi moldovenească. Şi n-a reuşit. În 1994, în proaspăt independenta Republică Moldova, Academia de Ştiinţe de la Chişinău consfinţea faptul că nu există limba moldovenească, ci doar limba română.
Acum, diplomaţia regimului de la Bucureşti face ceea ce n-a reuşit Stalin: să introducă într-un document al lumii occidentale existenţa limbii moldoveneşti. Misiunea României la Bruxelles a trimis, post-factum, Consiliului, o minută în care anunţă că nu există limba moldovenească. În legislaţia internaţională, există însă practica precedentului juridic: odată trecută într-un document o denumire, se face referire la acel document. Minuta României nu a fost votată şi nu este oficializată, nefiind votată de membrii UE. La fel de bine România putea să spună că nu există Republica Moldova! Bruxelles-ul lua, eventual, notă de această fantezie a Bucureştiului şi mergea mai departe.
România şi-a creat o nouă problemă: în faţa UE, la Iaşi, se vorbeşte limba română sau limba moldovenească? Poate răspunde dl. Cioroianu...
Prostia românească afectează, însă, şi relaţiile mai vechi din cadrul Uniunii Europene. Astfel, austriecii nu vorbesc limba austriacă, ci limba germană, valonii din Belgia vorbesc franceza, nu belgiana.
Europa se afla în situaţia concretă a existenţei a două state româneşti în Europa: unul în stânga, şi altul în dreapta Prutului. Abordarea politico-diplomatică cunoscută şi acceptată de UE nu este o unificare după modelul german, ci o unificare în timp, în cadrul Uniunii. După ce a pierdut, însă, rând pe rând, statele din Europa de Est, plus trei republici ex-sovietice – Lituania, Letonia şi Estonia – Rusia are mare grijă să nu i se mai diminueze sfera de influenţă. În cazul precis al Republicii Moldova, Moscova a provocat şi întreţinut, la începutul anilor ’90, conflictul transnistrean pentru ca, mai târziu, să ocupe economic ţara.
România are puţine instrumente reale de contracarare a reocupării, de către Rusia, a Republicii Moldova. Existenţa până acum a unei singure limbi şi a unui singur popor separate de Uniunea Sovietică şi Germania nazistă era un argument pentru europenizarea R. Moldova. Doar că argumentul „limba română” nu mai există. Situaţia este cu atât mai de neînţeles, cu cât exista un mandat clar pentru diplomaţia românească: să nu se recunoască în acordurile UE „limba moldovenească”. Maximum admis era „acordul se redactează în limba oficială a Republicii Moldova”. Dacă nu ar fi un comunist fără simţul umorului, Voronin l-ar putea invita oficial pe Băsescu la Chişinău, discutând cu el prin translator. Doar are un argument beton: documentul oficial semnat de ţara sa cu UE.
Sursa: Gandul, de Bogdan CHIRIEAC
