Şeful Serviciului de grănceri al Republicii Moldova, Igor Kolenov, a anunţat ieri că cei doi grăniceri moldoveni care au îngrădit vineri accesul în Republica Moldova pentru delegaţiile române, ce urmau să participe la Hramul Chişinăului, au primit "mustrare aspră". Kolenov a refuzat însă să le pronunţe numele. El a spus că, de fapt, o parte din vină o poartă şi membrii celor trei delegaţii române care, potrivit lui, "încercaseră să treacă prioritar controlul vamal, fără să mai stea la coadă". (…) "Grănicerii, fără să lămurească situaţia, au decis să-i întoarcă", a precizat Kolenov. Pentru a evita asemenea situaţii şi efectele răsunătoare ale acestora în viitor, Serviciul de Grăniceri a trimis colegilor din România invitaţia la o reuniune la Ungheni, în cadrul căreia urmează să se discute o nouă formulă de cooperare.Tot ieri, liderii opoziţiei din Legislativul de la Chişinău au cerut Procuraturii Generale să intenteze dosare penale conducerii Serviciului de Grăniceri în legătură cu incidentul de la Vama Leuşeni. În cele din urmă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, comunistul Iurie Stoikov, a dat asigurări că acest incident va fi analizat săptămâna viitoare, într-o şedinţă la care vor fi audiaţi conducătorii Serviciului de grăniceri incriminaţi în acest caz.
Sursa: Jurnalul National, Vitalie Calugareanu