Bulgaria a reusit sa se impuna in fata Uniunii Europene: presedintele Comisiei Europene a admis, inaintea summitului UE de la Lisabona, conform Reuters, preluat de Mediafax, ca bulgarii au dreptul sa foloseasca varianta "evro" in alfabet chirilic pentru denumirea monedei unice. In schimb, Romania a preferat sa nu faca scandal in cazul "limbii moldovenesti" si a fost silita sa inghita o pastila amara.Sofia intentioneaza sa foloseasca numele bulgaresc "evro" pentru moneda unica in pofida insistentelor Bancii Centrale Europene ca euro sa fie scris la fel in toate cele 27 de state membre UE. "Bulgaria are un alfabet specific si are in mod evident dreptul de a scrie euro potrivit propriului alfabet, propriei gramatici si propriilor reguli de pronuntie", a declarat presedintele comisiei Jose Manuel Barroso la Bruxelles, in cadrul unei conferinte de presa. Liderii UE se intalnesc la Lisabona in cadrul unui summit cu privire la un noul tratat care va inlocui fosta Constitutie europeana si care va pune capat disputelor pe tema institutiilor UE. In timp ce disputa cu privire la "evro" nu ar trebui sa fie un impediment pentru un acord de principiu la Lisabona, Sofia a amenintat ca nu va semna tratatul in cadrul ceremoniei din decembrie daca aceasta nu va fi solutionata pana atunci.Umiliti de comunistii lui VoroninBucurestiul a acceptat prezenta sintagmei "limba moldoveneasca" in doua acorduri dintre Uniunea Europeana si Republica Moldova - ba si mai mult, a acceptat si recunoscut redactarea acestor acorduri in aceeasi "limba moldoveneasca". In cursul negocierii si semnarii acestor acorduri UE-Chisinau, Romania a preferat sa introduca o simpla declaratie ca "nu recunoaste si nu admite existenta limbii moldovenesti", declaratie pusa intr-o minuta a discutiei din cadrul COREPER. Insa tratatul in "limba moldoveneasca" exista si foarte putini stiu de existenta unei notite obscure intr-o minuta a unei consultari la fel de obscure. Surse diplomatice ne-au declarat ca aceasta atitudine a reprezentantilor Romaniei a fost motivata de dorinta de a nu starni un scandal diplomatic, de a nu pune piedici in buna functionare a UE si de a nu risca posibilitatea ca guvernanti comunisti de la Chisinau sa poata spune ca Romania nu le permite basarabenilor sa calatoreasca prin Europa.Analiza MAE prezentata mai sus a fost insa depasita la pas de comunistii de la Chisinau. Ministrul moldovean de Externe Andrei Stratan a declarat exact ceea ce se temeau expertii MAE roman ca va declara - si anume ca Romania blocheaza accesul basarabenilor in UE. Stratan a revenit asupra declaratiilor sale, insa dezinformarea a fost deja aruncata pe piata. Mai mult, atitudinea blajina a Romaniei a fost exploatata de comunistii de la Chisinau si capitalul de simpatie redirectionat catre Ungaria. Acordurile de vize si readmisie cu Uniunea Europeana au fost puse de ziarul "Moldova Suverana" in legatura cu Ungaria, caracterizata drept "avocatul integrarii europene a Republicii Moldova". Mai trebuie adaugat doar ca Centrul de acordare a vizelor pentru Uniunea Europeana este gazduit la Chisinau de ambasada Ungariei.Sandru da vina pe BasescuLiderul PIN Lavinia Sandru ii acuza pe presedintele Traian Basescu si pe premierul Tariceanu ca nu au trimis nici un amendament la Tratatul de reforma a UE, care sa favorizeze Romania. "Atat seful statului, cat si premierul au dat dovada de incompetenta, atitudine umila si rea-credinta cand a venit vorba de interesele romanilor in cadrul UE. Romania este singurul stat european care nu a formulat nici o cerere si nu a depus amendamente", a atras atentia Sandru. "Romanii sunt acum obligati sa se supuna unui document asupra caruia nu au avut nici un cuvant de spus", avertizeaza ea.
Sursa: Ziua, George DAMIAN