Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.10.2007

Guvernul a adoptat hotararea cu privire reducerea cu 10% a numarului de personal al organelor de control

Guvernul a adoptat hotararea cu privire reducerea cu 10% a numarului de personal al organelor de control

Guvernul a aprobat o decizie care prevede reducerea cu 10% a numarului de personal al organelor de control, la doar cateva ore dupa ce preşedintele şi-a anunţat initiativa.

Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, o dispoziţie în acest sens a fost emisă de preşedintele Vladimir Voronin premierului Vasile Tarlev, în cadrul şedinţei privind controlul excesiv al agenţilor economici, desfăşurată miercuri. Şeful statului a solicitat Guvernului să adopte hotărârea cu privire la reducerea cu 10% a numărului de personal din Procuratura Generală, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului, Serviciul Standardizare şi Metrologie, Inspectoratul Ecologic de Stat. Vladimir Voronin a menţionat că în ţară sunt prea multe organe de control şi că numărul angajaţilor acestora este excesiv de mare, ceea ce serveşte drept motiv pentru efectuarea de către colaboratorii instituţiilor nominalizate a unor controale neîntemeiate şi exagerate.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus