Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.10.2007

Ministrul reintegrarii Vasilii Sova a avut o intrevedere cu Mihaly Bayer, Ambasadorul Republicii Ungare in Moldova

Luni, 29 octombrie 2007 Ministrul reintegrării Vasilii Şova a avut o întrevedere cu Mihaly Bayer, Ambasadorul Republicii Ungare în Moldova în cadrul căreea părţile au abordat un spectru larg de probleme legate de procesul de reglementare a diferendului transnistrean. În particular, a avut loc un schimb de opinii pe marginea iniţiativelor recente lansate de Preşedintele RM în domeniul consolidării încrederii şi securităţii, acestea fiind apreciate pozitiv de Ambasadorul Ungariei. La fel, Ambasadorul Bayer a menţionat buna realizare de către Moldova a prevederilor compartimentului 2.2 a Planului de Acţiuni Moldova-UE, care se referă la procesul de reglementare transnistreană.

În alt context a fost apreciată activitatea Misiunii UE de asistenţă la frontieră, ca factor de consolidare a transparenţei şi controlului la frontiera de stat moldo-ucraineană şi de contracarare a activităţilor transfrontaliere ilicite, acestea avînd un impact pozitiv asupra procesului de soluţionare a conflictului, relatează Serviciul de presă al Ministerului Reintegrării.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus