Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.11.2007

Vinificatorii moldoveni spun ca nu au exportat in Romania vin cu abateri de calitate

Combinatul de vinuri Cricova SA dezminte acuzaţiile aduse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România (ANPC) de a fi exportat pe piaţa română vin alb sec "Aligote" cu abateri de la calitate, transmite corespondentul NewsIn la Chişinău.

În urmă cu două zile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România a publicat pe site-ul său rezultatele unui control privind îndeplinirea unor criterii de calitate de către operatorii economici cu activităţi în vinificaţie, în cadrul căruia au fost verificaţi 477 operatori economici. Pe lista companiilor depistate cu abateri de calitate figurează două companii din Republica Moldova - Combinatul de vinuri Cricova SA şi Asconi SRL. Potrivit ANPC, vinul alb sec "Aligote" exportat de compania Cricova nu se încadrează în conţinutul de extract sec impus.

Combinatul de vinuri Cricova este o companie cu renume şi tradiţie, care produce vinuri de calitate înaltă, spune în replică directorul adjunct al Cricova SA, Antonina Sova. Potrivit ei, problema constă în faptul că parametrii calitativi la produsele vinicole prevăzuţi în legislaţia românească diferă de cei reglementaţi de legile Republica Moldova.

Legislaţia moldovenească stabileşte la vinurile albe seci "Aligote" un conţinut de extract sec de minim 16 grame per litru, plus-minus 1 gram, în timp ce legislaţia românească impune pentru această categorie de vinuri un conţinut de extract sec de minim 18 grame per litru.

Probleme la calitatea vinurilor importate din Republica Moldova au semnalat şi organele de control al calităţii din Federaţia Rusă, constatare în urma căreia exporturile de vin moldovenesc pe piaţa rusească, unde era livrat 80% din vinul produs în Republica Moldova, au fost complet blocate în martie 2006. Aceste exporturi au fost reluate recent, iar pierderile sunt evaluate de vinificatorii moldoveni la 200 de milioane de dolari. Analiştii independenţi susţin că, de fapt, cauza reală a blocării exporturilor de vinuri în Rusia ar fi fost relaţiile tensionate dintre Chişinău şi Moscova şi introducerea de către autorităţile moldovene a unor măsuri de control la frontiera cu Ucraina, ceea ce a blocat fluxurile de contrabandă din Transnistria.

Sursa: NewsIn, Editor Luana Pavaluca

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus