Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.11.2007

In noua luni ale anului curent, cifra de afaceri a operatorilor de telefonie mobila a crescut cu 27,01% si a ajuns la un miliard 707,8 mil. lei

În nouă luni ale anului curent, numărul utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă a crescut, faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, cu 30,9% şi a depăşit  cifra de un milion 669,7 mii, iar rata de penetrare a acestor servicii, raportată la o sută de locuitori, a ajuns la 48,64%, arată date ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică (ANRTI) despre situaţia pe acest segment de piaţă, relatează Serviciul de presă al ANRTI. 

Potrivit datelor statistice prezentate Agenţiei de către cei trei operatori de telefonie mobilă - „Orange Moldova”, „MOLDCELL” şi "UNITE", care face parte din componenţa SA „MOLDTELECOM”, aceştia au conectat la reţelele sale, în perioada de raport, 311,5 mii de utilizatori noi. Cea mai bună performanţă la acest capitol a înregistrat „Orange Moldova”, care a conectat la reţea 250,5 mii de utilizatori. „MOLDCELL” a obţinut, în nouă luni, circa 38,4 mii de utilizatori noi, iar noul operator de comunicaţii „UNITE” a reuşit, în şapte luni, să-şi înscrie la activ 22,7 mii de clienţi. După numărul de utilizatori, cota de piaţă a companiei „Orange Moldova” s-a ridicat la 67,36%, cea a „MOLDCELL” - ului a fost de 31,28%, iar a „UNITE” – de  1,36%. 

În perioada de raport, cifra de afaceri a operatorilor de telefonie mobilă a crescut cu 27,01% şi a ajuns la un miliard 707,8 mil. lei. Venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) al celor trei operatori a constituit 125,3 lei. Cel mai mare ARPU – de 184,9 lei – a fost înregistrat de „UNITE”. „Orange Moldova” a avut un ARPU în valoare de 134 lei, iar „MOLDCELL” –  de 107,7 lei. După mărimea cifrei de afaceri, cota de piaţă a „Orange Moldova” s-a ridicat la 70,59%, a „MOLDCELL”- ului – a constituit 28,55%, iar a „UNITE” – 0,86%.

În aceeaşi perioadă, volumul investiţiilor în sectorul telefoniei mobile a crescut cu circa 80% şi a depăşit suma de 457 mil. lei. Valoarea medie a acestor investiţii, calculată pe cap de locuitor, a alcătuit 133,1 lei. „Orange Moldova” a efectuat investiţii în valoare de 310,1 mil. lei, „MOLDCELL”- de 114,4 mil. lei, iar „UNITE” – de 32,5 mil. lei.

Amintim că „Orange Moldova” (fostul „VOXTEL”) activează pe piaţa naţională a serviciilor de telefonie mobilă celulară în standardul GSM din octombrie 1998, „MOLDCELL”– din aprilie 2000, iar „UNITE”, care prestează servicii în standardul CDMA 2000, în banda de frecvenţe 450MHz, - din martie 2007.                                                                                                           

                                                  

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus