Un subiect de interes public, cel al elucidării dispariţiei de acum cinci ani a deputatului creştin-democrat Vlad Cubreacov, se doreşte a fi trecut pe linie moartă. În lipsa unor acţiuni ale autorităţilor, JURNAL a solicitat celor doi foşti membri ai PPCD, Sergiu Burcă şi Ion Neagu, să spună ce ştiu ei despre dispariţia lui Cubreacov. În interviu, aceştia relatează cu lux de amănunte cum s-a desfăşurat „operaţiunea răpirii”, spun adresa unde a fost ascuns Vlad Cubreacov, persoanele implicate în „dispariţia” sa etc.
Un subiect de interes public, cel al elucidării dispariţiei de acum cinci ani a deputatului creştin-democrat Vlad Cubreacov, pare să fie trecut pe linie moartă. Procuratura nu mai face public comunicatul promis de însuşi procurorul general, Valeriu Gurbulea, iar presa a luat apă în gură. JURNAL a trimis marţi o scrisoare la Procuratura Generală prin care am solicitat să ni se spună, printre altele, de ce a fost nevoie de cinci ani ca dosarul să fie reactivat şi care sunt „acţiunile diametral opuse” pe care le efectuează procurorii. Aşteptăm, deocamdată, răspunsul.
În lipsa unor acţiuni ale Parlamentului în vederea constituirii unei comisii parlamentare de anchetă care să se ocupe de acest caz, la solicitarea deputatului Ion Neagu, şi din cauza „misterului” în care învăluieşte cazul procuratura, JURNAL a solicitat celor doi foşti membri ai Partidului Creştin Democrat (PPCD), apropiaţi liderilor partidului, Sergiu Burcă şi Ion Neagu, să spună ce ştiu ei despre dispariţia lui Cubreacov, care a provocat la vremea aceea un impact puternic în rândul opiniei publice. În interviu, Neagu şi Burcă spun cu lux de amănunte la ce au participat ei, inclusiv adresa unde a fost ascuns parlamentarul, persoanele implicate în „răpire” etc.
Jurnal: De câte ori aţi fost la Procuratură să depuneţi mărturii în dosarul dispariţiei deputatului Vlad Cubreacov?
Sergiu Burcă: O singură dată.
Ion Neagu: O singură dată la Procuratură, dar am dat declaraţii de două ori. Prima dată – la 23 martie 2002, imediat după dispariţie. A doua oară, acum, în luna august 2007, când am fost citat.
J.: Prin ce diferă declaraţiile Dvs. din anul 2002 de cele din acest an?
I.N.: În 2002, am urmat indicaţiile lui Iurie Roşca, indicaţii amestecate cu ameninţări. Ni s-a spus că trebuie să intrăm în mormânt cu această taină, iar dacă cineva va încălca această înţelegere, să nu-i pară rău. Am urmat aceste indicaţii şi am minţit, spunând că nu cunosc nimic despre acest caz.
S.B.: Şi eu la fel.
I.N. Iar acum, la 28 august, când am fost citat la procuratură, am spus adevărul despre acest caz.
J.: Care este acest adevăr?
S.B.: Tot scenariul a fost elaborat în biroul preşedintelui PPCD, Iurie Roşca, la 21 martie 2002. Atunci, dacă ţineţi minte, erau protestele non-stop. Roşca şi Cubreacov erau foarte agitaţi când am intrat în birou.
J.: Eraţi patru în birou?
S.B.: Patru. Secăreanu n-a participat. Era plecat la o adunare în teritoriu. Urma Parlamentul să le ridice celor trei imunitatea parlamentară.
I.N.: Ei erau deja fără imunitate. Erau vânaţi de către poliţie. Erau citaţi pentru ce li se incrimina - că au încălcat ordinea publică în cadrul protestelor. Un colonel de poliţie, Ciubotaru, se apropia de dânşii şi acolo la mitinguri să le înmâneze citaţia. Ei îi ziceau că au locuinţă. Când se ducea acasă, nevestele erau instruite să nu deschisă sau, dacă deschideau, să nu ia şi să nu semneze nicio citaţie. Dacă veneau la sediul partidului, i se spunea că ei nu sunt la partid. Şi tot aşa. Ei fugeau de asta. Chiar a fost o perioadă când nu dormeau acasă. Dormeau ori vizavi de sediul partidului, pe str. N. Iorga 8, unde era o cameră ce aparţinea PPCD-ului. Secăreanu tot timpul a dormit acasă. Iar Roşca şi Cubreacov dormeau pe unde aveau posibilitate. Chiar pe data de 20 martie 2002, Cubreacov a dormit la mine acasă. Deci ăsta era un motiv pentru operaţiunea aceasta. Alt motiv era următorul: pe 31 martie era anunţată marea adunare naţională. Ştiţi că pe 24 februarie fusese un miting mare la care, după estimările presei, participaseră vreo 80 000 de oameni. Sigur, dacă convoci marea adunare naţională, trebuia să vină mai mulţi oameni. Măcar cel puţin 80 000. Eu fiind organizatorul manifestaţiilor în calitatea mea de secretar general al partidului, eram responsabil de venirea oamenilor din teritoriu, în special. Îmi dădeam seama că trebuiau sume foarte mari pentru aducerea oamenilor din teritoriu. Iar banii aceştia ştiam că nu sunt. Şi asta o discutam în birou când a intrat Sergiu. Atunci a apărut ideea.
J.: Instantaneu sau ideea asta era deja în capul cuiva până a fi lansată?
I.N.: Nu pot să ştiu. Roşca a zis: „Cred că putem rezolva două chestii printr-o lovitură. Uite, se întâmplă ceva cu unul din noi. Şi poliţia ne lasă în pace, iar asta incită atât de mult populaţia că îţi va veni, Neagule, pe 31 martie lumea la marea adunare naţională, fără să cheltui bani.”
J.: Cum aţi reacţionat Dvs. la această propunere?
I.N.: N-am zis nimic, fiindcă eu în seara ceea nici n-am realizat ce s-a întâmplat. Pe de o parte, îmi dădeam seama că este o decizie prea îndrăzneaţă, dar, pe de altă parte, nu găseam în mine putere să reproşez. Mi-am dat seama că s-a făcut o mare prostie abia pe 24 martie, când eram acasă la Vlad Cubreacov şi stăteam de vorbă cu taică-său.
J.: Tatăl lui Vlad Cubreacov nu ştia despre acest scenariu?
I.N.: Nu ştia.
J.: Dar cum a reacţionat Cubreacov la propunerea lui Roşca?
I.N.: Iurie Roşca a zis mai întâi că trebuie să se întâmple ceva cu unul din noi, ca mai pe urmă să spună: „Trebuie cineva din noi să dispară ca şi cum a fost răpit”. Ştiţi că pe atunci se mai auzea prin Rusia, îndeosebi, că a fost răpit cutare sau cutare. Şi cred că inspirat de scenariile acestea, a propus ca cineva să dispară, chipurile a fost răpit. Tot el a spus: „Eu nu pot face lucrul ăsta, pentru că eu trebuie să conduc mai departe protestele”. Şi atunci, Vlad Cubreacov, fără să-l fi tras cineva de mânecă a arătat cu arătătorul de la mâna dreaptă spre sine şi a spus: „Eu! Eu trebuie să fac lucrul ăsta!”. Roşca l-a întrebat dacă aşa a decis şi Cubreacov a spus că da. „Bine, atunci aşa şi facem”, a zis Roşca.
J.: Pe loc a fost elaborat tot scenariul, găsită casa în care să stea Cubreacov?
S.B.: Când am intrat eu, discuţia era în toi. Eram pe atunci într-o oarecare contradicţie cu Roşca pe care încercam să-l determin să renunţăm la caracterul non-stop al acţiunilor. Coordonam nişte raioane şi ştiam că, practic, filialele noastre sunt dezgolite. Mergeam pe ideea să întărim mai mult filialele. La Soroca am privatizat un sediu, la Bălţi am încercat să fac sediu, să duc un computer acolo. Mergeam pe ideea descentralizării şi întăririi teritoriului şi mai puţin pe irosirea energiilor în acţiuni care pot fi făcute periodic, dar nu chiar în toată ziua.
I.N.: Da, tu propuneai atunci ca până la 31 martie să suspendăm protestele şi să ne organizăm.
S.B.: Discutam şi despre alegerile locale. Spuneam că ce-o să ne dea aceste acţiuni de protest, dacă la alegerile viitoare n-o să avem un număr important de primari şi de consilieri. Lui Roşca nu-i plăcea această discuţie. Am asistat la discuţia asta când Roşca a zis că cineva trebuie să dispară şi ăsta-i Vlad. Din momentul respectiv, gestionarea crizei, ca să zic aşa, a luat-o Roşca pe seama lui. Cu cine a vorbit, respectivul om la care a fost dus Vlad, eu n-am ştiut în seara ceea. Eu ştiam că a doua zi dimineaţă trebuia să vin la ora 8.00 şi să mă prefac că nu ştiu nimic. Atât. Nici nu ştiam că Neagu trebuia să meargă cu Secăreanu la doamna Cubreacov acasă s-o prevină. N-am ştiut aproape o lună după aceasta unde era Vlad. Noi discutam scenarii, ce facem cu el. La 2 aprilie, s-au mutat protestele şi s-au ridicat corturile în faţa Parlamentului. După 31 martie, eu am propus varianta ca Vlad să fie scos, să apară undeva cu hainele ferfeniţă pe el, puţin bătut, să inventeze el o legendă. Ar fi fost mai puţin stresant şi pentru el, şi pentru partid. O legendă mai credibilă – cineva a vrut să ne determine ca la 31 martie să nu recurgem la acţiuni radicale. Şi dacă nu am recurs, bineînţeles că ei l-au eliberat şi l-au lăsat pe marginea drumului. Şi cu asta s-ar fi terminat. Roşca n-a agreat lucrul ăsta şi a spus că el o să găsească nişte soluţii.
J.: Secăreanu când a fost pus în temă cu scenariul?
I.N.: A spus Sergiu deja că Roşca a luat asupra lui toată coordonarea acestei acţiuni, el i-a telefonat atunci imediat lui Nicolae Şerpul şi l-a chemat la sediul partidului.
J.: Cine e Nicolae Şerpul?
I.N.: Nicolae Şerpul era atunci profesor de educaţie fizică la liceul sportiv de la Botanica. Nu-l cunoşteam atunci pe Nicolae Şerpul. Îl ştiam de la proteste, pentru că în fiecare zi el venea pe jos cu o coloană de tineri de la Botanica cu tricolorul până în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Era un tip mai radical, mai predispus spre acţiune. El a venit foarte repede atunci la sediu.
S.B.: Asta, probabil, după ce am plecat? Voi aţi rămas, dar eu am ieşit cu Vlad afară.
I.N.: Da, tu ai ieşit cu Vlad. Dar nu ţin minte dacă Şerpul a venit până sau după ce ai plecat tu. Eu am ieşit pe prag. Roşca cu Şerpul au vorbit de-o parte. Roşca a zis apoi că totul e aranjat. A, da. Vlad Cubreacov a telefonat mai înainte acasă de la fixul din biroul lui Roşca şi i-a spus nevestei: „Natalia, te rog, găteşte-mi ceva de mâncare, că am o foame de lup. Eu acuş o să vin acasă.” După aceasta, a scos cartela de la telefonul mobil, a nimicit-o.
S.B.: Nu, umbla s-o nimicească.
I.N.: Umbla s-o nimicească.
S.B.: Mi-a dat-o mie. Am strivit-o şi am aruncat-o în vece la partid.
I.N.: Da, iar cu telefonul... El a plecat fără telefon. Îmi pare că i-l lăsase lui Roşca să-l nimicească. Şi, după ce a fost Nicolae Şerpul, a început operaţiunea propriu-zisă. Vlad Cubreacov s-a urcat în maşina de la partid, a lui Iurie Roşca, un Audi-80 de culoare verde, C GI 543 sau 453. (se uită la Burcă)
S.B.: Nu mai ţin minte.
I.N.: Au plecat cu şoferul Dinu Jidraş acasă. Dar, Roşca i-a spus lui Cubreacov: „Mergi până acasă, cobori până la colţ unde era acolo o pizzerie. Mergi spre scara blocului, dar nu intri, ci mergi mai înainte şi în partea cealaltă, la cinematograful „Moscova” vei fi aşteptat”. Şi Cubreacov aşa a şi făcut. Aici eu nu mai ştiu exact dacă îl aştepta Dinu Jidraş să-l preia din partea aceea, sau că acolo îl aştepta Nicolae Şerpul. Pe urmă a fost dus. Eu tot la început n-am ştiut unde a fost dus Vlad, dar pe urmă, din discuţii, am aflat că a fost dus în apartamentul surorii lui Nicolae, Valentina Şerpul. Pe ea n-o cunoşteam atunci. Prima dată am văzut-o deja în orăşelul libertăţii. Şedea permanent în preajma Nataliei Cubreacov.
J.: Adresa apartamentului doamnei Şerpul în care a stat ascuns Cubreacov este, aşa cum am aflat noi de la surse din procuratură, str. Ismail 84?
S.B.: Da, Ismail, blocul nr. 84. Apartamentul se afla la ultimul nivel al blocului cu 9 etaje. Dar nu la etajul nouă, ci deasupra. Geamurile nu erau din astea mari, ci mici, dreptunghiulare. Dacă te duci la magazinul „Unic” şi te uiţi, vezi geamurile acelea sus. De-acolo de pe geam se vedea foarte bine magazinul „Unic”.
J.: Vă întrebam cum a aflat Secăreanu?
I.N.: Roşca a plecat şi el, îmi pare că împreună cu Nicolae Şerpul. Înainte de a pleca, Roşca mi-a zis aşa: „Tu aşteaptă-l pe Secăreanu să vină, pune-l în temă despre ceea ce se întâmplă şi duceţi-vă la Cubreacov acasă. Tu ştii unde locuieşte Cubreacov? Îi spui Nataliei că o scurtă perioadă Vlad o să lipsească”. L-am aşteptat pe Secăreanu, am stat de vorbă, l-am informat...
J.: Cum a reacţionat Secăreanu?
I.N.: Ştefan este un om foarte calm şi el nu reacţionează aşa instantaneu]], este un tip mai flegmatic. A reacţionat normal. Dacă-i aşa, aşa-i. Ne-am dus la Vlad Cubreacov acasă.
J.: Era seară?
S.B.: Eu am plecat de la sediul partidului pe la 23.00.
I.N.: Discuţia de la Roşca din birou a avut loc între 9 şi 10 seara. Cred că era aproape de 12.00 noaptea când am ajuns la doamna Cubreacov acasă. Am intrat prin partea dinspre cinematograful „Moscova”, nu pe acolo pe unde s-a dus Vlad, Ştefan a rămas la maşină şi eu m-am ridicat la ultimul etaj. Am bătut la uşă. Natalia a întrebat cine-i. I-am zis că sunt Neagu. Mi-a deschis. A ieşit, a închis uşa după ea şi eu i-am spus că Vlad o să lipsească poate vreo zece zile.
J.: Nu i-aţi spus povestea toată?
I.N.: Nu. Cu atât mai mult cu cât ne aflam afară, în faţa uşii apartamentului. Dânsa a spus că Vlad a sunat-o şi i-a spus că vine. I-a pregătit ceva şi vede că nu mai vine. I-am zis că n-o să vină în acea seară. „Bine, am înţeles”, a spus şi n-a pus alte întrebări. Am coborât şi de acolo ne-am dus acasă, fiindcă Secăreanu şi cu mine locuiam în acelaşi cartier. A doua zi, a început teatrul propriu-zis. Lumea venea şi întreba unde-i Cubreacov.
J.: V-aţi înţeles că a doua zi cineva trebuie să întrebe unde e Vlad?
I.N.: Nu, asta a ieşit instantaneu. Am înţeles că deputaţii se întrebau unde-i Vlad. A doua zi, au venit anchetatorii la sediul partidului. Unul dintre ei era Gafton. Îl ţin minte, pentru că mai pe urmă a fost înaintat, şi acum îmi pare că este membru al Comisiei Electorale Centrale. A fost înaintat din partea fracţiunii lui Diacov. Deci, a venit Gafton şi un criminalist care lua amprente. Primul a fost interogat Roşca. Sigur că a spus că nu cunoaşte nimic. Pe urmă, am fost interogaţi pe rând. Toţi care cunoşteam scenariul am minţit.
J.: Pe atunci şi JURNAL se întreba de ce şoferul nu l-a dus până la apartament pe Vlad, fiindcă una dintre regulile în partid era asta, nu? Şoferul a declarat că a fost atunci sunat de Roşca care i-a spus că are nevoie urgent de maşină...
I.N.: Nu cunosc detaliul ăsta. Dar la sigur aşa s-au înţeles şi aşa au şi făcut. Vlad a fost lăsat în stradă, acolo la colţul blocului. Atunci presa scria că momentul a fost filmat de camerele Băncii Turco-Române. Şi Roşca, toţi eram îngrijoraţi de faptul ca nu cumva pe peliculă să se vadă că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic şi Vlad s-a dus de bunăvoie. Ca într-un târziu să răsuflăm uşuraţi că de pe pelicula ceea nimic nu poate fi desluşit. Imaginea era foarte proastă.
J.: JURNAL a scris atunci că, iniţial, imaginea era bună, am vorbit cu cineva dintre ofiţerii de pază ai băncii, şi după ce a apărut acest lucru în ziar, imaginea a devenit proastă... I.N.: Nu pot să mă pronunţ. Ştiu doar atât că imaginea era proastă. Pe 24 martie, eu am fost la Cahul. În satul de baştină al lui Vlad am fost la o întâlnire cu alegătorii. Dar înainte de asta am trecut pe la Vlad pe acasă. Maică-sa nu mai era în viaţă, dar badea Costică era sănătos şi ştiam unde stă. În ogradă erau adunate neamurile, sora mamei lui, oameni pe care eu îi cunosc. Au început să plângă. (Lui Ion Neagu ochii îi joacă în lacrimi – n.r.) Mă emoţionez şi acum. Taică-său se văicăra: „Băiatul meu, băiatul meu, l-au ucis, gata, nu mai scapă, l-au ucis”. Atunci, vă spun sincer, mi-am dat seama de prostia care s-a făcut. Marea prostie, pentru că poţi să faci chestii din astea tâmpite, dar să nu provoci durere altor oameni.
J.: Nu aţi fost tentat să-i spuneţi tatălui lui Cubreacov adevărul?
I.N.: Nu puteam să-i spun. Pe urmă, în aceeaşi zi, am avut întâlnire la Colibaşi, apoi iar am trecut pe la Vlad Cubreacov pe acasă. Eram cu Ion Şchiau şi cu nişte băieţi din filiala PPCD-ului de la Cahul. Trebuia şi de ei să ascund. Sigur că puneau diferite întrebări. Oamenii o luaseră pe bune. Dar era unul, Valeriu Creţu, consătean de-al lui Vlad, care spunea permanent: „Nu, aici ceva nu-i curat. Nu cred că e aşa. Iată o femeie a tras în boghi şi i-o ieşit că el este, e ascuns undeva”. Totdeauna se uita la mine cu suspiciune.
J.: Pe atunci, mass-media bubuiau de acest caz. Dvs., cei care ştiaţi ce e la mijloc, nu râdeaţi?
I.N.: Nu râdeam. Citeam, dar ţineam în noi ceea ce ştiam.
S.B.: Confirm ceea ce spune domnul Neagu, atâta doar că eu nu ţin minte exact, eu plecasem, pe Şerpul eu nu-l văzusem atunci seara. Ţin minte că am ieşit cu Vlad în faţa sediului, i-am spus să aibă grijă de el şi eu am plecat. A doua zi, ştiam că totul e aranjat şi trebuie să ne căutăm de treabă. Asta am făcut. Mi-am căutat de treabă. Până la 31 martie, n-am prea discutat despre asta. Doar atât că totul este bine şi pregătim acţiunea din 31 martie. La 31 martie, a fost lume, dar nu conform aşteptărilor noastre. Pe 2 aprilie, protestele s-au mutat în faţa Parlamentului şi atunci am pus problema ce să facem. Vlad trebuia să iasă. Roşca a zis că încă nu-i timpul. Nu ştiam unde se află. Era deja rezoluţia din 24 aprilie când am fost la Valea Morilor cu Ştefan, cu tine şi cu Roşca când acesta a avansat legenda cu banii.
J.: Ce legendă?
S.B.: Roşca a zis: „Hai să facem pe chestia asta nişte bani”.
J.: De câţi bani era vorba?
S.B.: Un milion de dolari. Legenda presupunea următoarele: cineva dintre răpitori a contactat-o pe anumite căi pe doamna Cubreacov, i-a transmis mesajul că aşteaptă un milion de dolari undeva la piaţa agricolă din centrul capitalei, îi transmit ei cheile, telefonul şi agenda telefonică ca semn că Vlad se află la ei şi e viu, doamna se duce cu geamantanul cu bani în piaţă, îi dă şi după asta Vlad este eliberat. Ăsta era scenariul pe care-l propunea Roşca.
J.: Ce perioadă era când se discuta acest scenariu?
S.B.: Era la vreo două-trei săptămâni de la dispariţia lui Vlad.
I.N.: Era la începutul lunii mai. Era o zi frumoasă, într-o după-amiază. Roşca a zis să facem o plimbare în parc că avem ceva de vorbit. Ne-am dus în Valea Morilor. Erau trei tipi, un fel de bodyguarzi. Am mers o perioadă împreună, Roşca vorbea banalităţi, ca după asta, ăstora din gardă să li se spună să rămână mai în urmă şi noi am mers mai departe în patru. „Măi, da’ de ce să nu facem noi nişte bani din asta?”, a zis Roşca. „Dacă România n-a dat nimic pentru proteste, măcar să scoatem nişte bani de la dânşii”, a zis preşedintele. Noi ne uitam unul la altul. Cu Roşca este foarte greu să discuţi. Ori trebuie să fii de acord cu dânsul, ori nu trebuie să-l contrazici. Dacă-l contrazici, gata, discuţia s-a terminat şi eşti trecut pe linie moartă. Toţi cunoşteam trăsătura aceasta a lui de caracter şi, practic, nimeni nu vorbea. El monologa.
- Vă mulţumim!
N.r.: Citiţi în numărul de marţi continuarea interviului cu Sergiu Burcă şi Ion Neagu în care aceştia vorbesc despre plecarea lui Iurie Roşca la Bucureşti după bani, cu cine s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, dacă i-a obţinut, cum l-a trimis Roşca pe Burcă la Cubreacov în ascunzătoare şi prin ce căi ocolite a ajuns acesta acolo.
Sursa: JURNAL de Chisinau, Raisa LOZINSCHI
