Marţi, 4 decembrie Serviciul de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova a difuzat următorul comunicat:„Cotidianul „Timpul” a publicat, pe 3 decembrie curent, un Comunicat de presă al Ambasadei României în Republica Moldova cu titlul „Televiziunea prezidenţială NIT organizează provocări”.
Fără a da aprecieri conţinutului comunicatului de presă al Ambasadei României, Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova declară oficial că în Republica Moldova nu există nici un fel de „televiziune prezidenţială”.
Considerăm că Ambasada României ar trebui să deţină informaţii mai exacte despre ţara în care este acreditată. În caz contrar, apar situaţii când comunicatele de genul celui difuzat de Ambasada României, în ultima instanţă, se dovedesc a fi o adevărată provocaţie”.