Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.12.2007

Consiliul municipal Chişinau a abrogat tariful de 540 de lei la energia termica

Decizia de abrogare a tarifului stabilit la 25 ianuarie curent a fost adoptată, marţi, la şedinţa extraordinară a Consiliului Municipal Chişinău. Astfel, s-a revenit, pentru o perioadă nedeterminată, la vechiul tarif de 233 de lei. Consilierii au susţinut că bugetul municipal nu are bani pentru a compensa creşterea tarifului de la 233 până la 540 lei/Gcal pentru toţi locuitorii Chişinăului. De asemenea, unii consilieri au exprimat opinia că au votat pentru abrogarea deciziei din ianuarie, pentru că a fost aprobată ilegal şi nu a avut acoperire financiară. Reprezentanţii fracţiunilor CMC au declarat că pe viitor vor susţine aprobarea unui nou tarif care să corespundă situaţiei economice a SA „Termocom" şi care să ţină cont de preţurile la gazele naturale. Anterior, directorul economic al SA „Termocom”, Vitalie Morii, a avertizat că, în cazul abrogării deciziei de majorare a tarifului până la 540 lei, “Termocom” va furniza în decembrie populaţiei energie termică cu temperatura de ieşire de 35-40 de grade în loc de 80-82 de grade. Până acum din bugetul municipal au fost achitate 123 mil. lei  în contul diferenţei de tarif, iar alte 90 de milioane de lei urmează să fie achitate pentru perioada de până la 1 noiembrie.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus