Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.12.2007

NATO ajunge la Cahul

Joi, 20 decembrie 2007, în cadrul Universităţii de Stat din Cahul va avea loc inaugurarea Punctului de informare şi documentare NATO, cu sprijinul Centrului de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova.

Prin deschiderea acestui Punct de informare şi documentare ne propunem să informăm mediul academic, reprezentanţii administraţiei publice locale şi a societăţii civile cu privire la obiectivele, rolul, instituţiile şi mecanismele funcţionării Alianţei Nord-Atlantice şi instrumentele de cooperare ale Republicii Moldova cu NATO.

La eveniment vor participa dl. Vlad Lupan, Şeful Direcţiei NATO, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova; dl. Gheorghe VASILACHI, Preşedintele raionului Cahul; dl. Gheorghe Zagorodnii, Primar de Cahul; dl. Andrei Popa, Rectorul Universităţii de Stat din Cahul; dl. Radu Gorincioi, Directorul Centrul de Informare şi Documentare NATO din Republica Moldova, alte persoane oficiale precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului academic.

Evenimentul în cauză se înscrie în prevederile Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO : informarea publică cu privire la subiectele de securitate şi apărare (Capitolul 3.1).

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus