“În anul curent cota gastarbaiterilor a fost de 6 milioane persoane, iar pentru anul viitor - aproximativ 2 milioane”, a declarat şeful Serviciului Federal de Migraţie din Rusia Constantin Romodanovski. Potrivit lui Romodanovski, în anul 2007 la evidenţă în Rusia au fost luaţi 7,3 mil. cetăţeni străini, dintre care numai 2,3 milioane au solicitat perfectarea permisiului de muncă,
Totodată, potrivit raportului „Migraţia la propriu“, realizat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), în topul destinaţiilor cetăţenilor din Republica Moldova pentru muncă în străinătate se află Rusia, Italia, Ucraina şi Portugalia. În anul 2006, din totalul moldovenilor care au plecat să muncească peste hotare, aproximativ două treimi au ales Rusia, majoritatea angajându-se pe posturi din domeniul construcţiilor. Astfel, cea mai mare concentraţie de imigranţi moldoveni în această ţară se găseşte la Moscova, unde în prezent muncesc aproximativ 150.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova.
Pe de altă parte, experţii străini estimează că numărul real al imigranţilor moldoveni ar fi de 4-5 ori mai mare şi s-ar ridica la 25-30% din totalul populaţiei Republicii Moldova.