Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.12.2007

Jurnalisti romani haituiti de Voronin

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a susţinut ieri o conferinţă de presă la care jurnaliştii români şi cei care lucrează la Chişinău pentru instituţiile de presă din România nu numai că nu au fost anunţaţi despre eveniment, dar nici nu au fost admişi. În timp ce Voronin susţinea conferinţa de presă, ziariştii cu legitimaţii româneşti erau “aburiţi” cu argumente banale de cei care asi­gurau paza Preşedinţiei.

În timpul conferinţei, o jurnalistă din Re­pu­blica Moldova l-a întrebat pe preşedinte care este motivul pentru care jurnaliştilor care lucrează pentru instituţii de presă din România nu li s-a permis accesul în sala de conferinţe. Şeful statului a pasat întrebarea purtătorului său de cuvânt, Natalia Vişanu, care a spus doar că “jurnaliştii străini nu au fost invitaţi”, deşi în sală erau prezenţi mai mulţi jurnalişti ruşi. Vişanu a adăugat că jurnaliştii români cărora nu li s-a permis să intre “nu au acre­ditare de la Ministerul de Externe şi al In­te­grării”. La conferinţa de presă nu au fost primiţi jurnaliştii de la Antena 3 şi Jurnalul Naţional, Radio România Actualităţi, Rompres şi Prima TV. Corespondetul Radio România Actualităţi avea acreditare de la MAE, dar nu i s-a permis să intre.

NEMULŢUMIRI JUSTIFICATE. “Ne-au pasat toată dimineaţa, apoi ne-au zis că toate cele 70 de locuri din sala de conferinţe au fost ocupate. Toată presa care laudă preşedintele era acolo. Cred că o să acţionez Preşedinţia în judecată”, a spus corespondentul Prima TV din Chişinău, Petru Terguţă.

Voronin continuă să susţină că este preşedintele tuturor, dar refuză să fie preşedintele românilor din Republica Moldova. Cu toate acestea, şeful statului a fost evaziv în privinţa relaţiilor bilaterale cu România. Soli­citat să explice motivele expulzării recente a doi diplomaţi români, Voronin i-a sfătuit pe curioşi “să se adreseze organelor competente” şi a declarat că el “nu este obligat să dea explicaţii”.

Sursa: Jurnalul National 

Vitalie Călugăreanu

Cititi si: Tovarasul Voronin nu mai vrea ziaristi romani. La Chisinau!

Voronin nu mai accepta jurnalisti din Romania

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus