Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, pentru mai toţi locuitorii Europei, timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, doar obiceiurile variind în funcţie de ţară şi de istoria fiecărui popor.
În România, Crăciunul este precedat de un post, care durează şase săptămâni (15 noiembrie - 24 decembrie) şi în timpul căruia sunt interzise produse precum carnea, ouăle şi laptele. 20 decembrie este ziua de Ignat, în care, conform tradiţiei, oamenii taie porcul şi pregătesc produsele specifice de Crăciun (cârnaţi, caltaboşi etc.). În ziua de Crăciun, românii pun pe masă atât produse tradiţionale - sarmale, cozonac -, cât şi preparate "importate" din alte ţări.
În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare vechi, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.
În satul Harpia, oamenii cred că, dacă prima persoană care intră în casă de Crăciun este un bărbat, acesta este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.
În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.
Germanii numesc Crăciunul "Weihnachten", care înseamnă "noapte solemnă", sau "Heiligenachten", "noapte sfântă". Este evocată, atunci, nu naşterea lui Hristos, ca în ţările latine, ci slujba de la miezul nopţii de Crăciun. Încă din prima duminică de Advent, târgurile de Crăciun invadează pieţele oraşelor, dându-se astfel startul sărbătorilor de sfârşit de an. Coroana de Advent, confecţionată în familie, cu ramuri verzi care celebrează natura, este aşezată, în aceste zile, în case. Pe aceasta se găsesc fie patru lumânări, care vor fi aprinse succesiv în fiecare duminică de Advent, fie 24 de săculeţe cu dulciuri şi bunătăţi care vor fi degustate zilnic în familie. De Crăciun, germanii sunt foarte preocupaţi de decorarea locuinţei. Coroane de brad sunt agăţate la uşa de la intrare, în timp ce la ferestre sunt puse lumânări electrice.
Până în ziua de Crăciun, germanii vizitează, în familie, nenumăratele scene biblice ale Naşterii lui Iisus, în miniatură sau în mărime naturală, figurative sau animate, construite peste tot. În aer liber, oamenii se încălzesc cu vin fiert condimentat, uşor îndulcit.
În Germania, sărbătoarea Crăciunului durează două zile. 26 decembrie este zi liberă, întrucât e cea de-a doua zi de Crăciun, dedicată vizitelor în familie sau la prieteni. Cadourile sunt oferite în după-amiaza zilei de 25 sau în seara zilei de 24 decembrie, dar nu "de Moş Crăciun", ci "de Christ-Kind" (copilul Iisus).
În Belgia, sărbătorile încep pe 6 decembrie, odată cu apariţia lui Moş Nicolae şi se sfârşesc în noaptea de Anul Nou. Copiii trebuie să stea cuminţi, pentru că, la fel ca în multe alte ţări, după cadourile lui Moş Nicolae sunt aşteptate cele ale lui Moş Crăciun. Ajunul Crăciunului este o sărbătoare de familie, dar care presupune şi timp petrecut în public. Unii merg la slujba de la miezul nopţii, alţii ies în stradă, aşa cum se face în piaţa din centrul oraşului Bruxelles unde, indiferent de vreme, mii de persoane asistă, în familie, la aprinderea lumânărilor la ora 12 noaptea fix.
În Bulgaria, Crăciunul ("Koleda") începe la 12 noaptea, când fetele tinere pregătesc o pâine specială ("Krava") pentru al lor "Koledar" (colindător) favorit. "Koledarii" sunt tineri necăsătoriţi sau căsătoriţi recent, care, costumaţi cu haine tradiţionale, ţin în mâini un "Koledarka", un baston mare din lemn de stejar sculptat. Ei fac înconjurul satului şi se opresc în fiecare casă pentru a face urări şi pentru a primi cadouri special preparate pentru ei. Sărbătoarea Crăciunului durează până în zorii zilei. Scandinavii numesc Crăciunul "Jul", adaptând numele sărbătorii păgâne a solstiţiului de iarnă "roata". Este vorba de roata anului care se învârte încă puţin către primăvară. Această sărbătoare reprezenta debutul unei perioade de 12 nopţi, din 24 decembrie până pe 8 ianuarie, şi simboliza noaptea hibernală, cele mai lungi nopţi ale anului, în timpul cărora se pregăteşte reînnoirea luminii şi a vegetaţiei (bradul verde).
Crăciunul în Danemarca este o perioadă de sărbătoare care se împărtăşeşte cu familia şi prietenii. Festivităţile de Advent încep cu patru săptămâni înainte de Crăciun. Coroana de ramuri verzi este făcută în familie sau cu prietenii şi fiecare dintre duminici este un prilej de a lua parte la mese festive, în compania celor dragi.
La începutul lunii decembrie, toate casele şi apartamentele sunt luminate în roşu, fie cu ajutorul unei lumânări, fie cu cel al unor felinare confecţionate din diverse materiale. Fie că sunt brazi, fie că sunt altfel de copaci, arborii din faţa caselor sunt şi ei luminaţi, iar balcoanele apartamentelor, decorate.
În Spania, sărbătorile de Crăciun încep la jumătatea lunii decembrie şi se termină pe 6 ianuarie, de "Ziua regilor". Chiar dacă Moş Crăciun e din ce în ce mai popular, tradiţia spune că darurile sunt aduse copiilor de Regii Magi, în zorii zilei de 6 ianuarie, zi liberă la spanioli.
Cu câteva zile înainte de Crăciun, spaniolii construiesc scene ale Naşterii lui Iisus şi împodobesc bradul de Crăciun.
În Estonia, Crăciunul începe cu săptămânile de Advent, când estonienii cumpără calendare şi încep împodobirea caselor. În fiecare an, pe 24 decembrie, preşedintele ţării declară "răgazul" de Crăciun, un obicei vechi de 350 de ani. Pe vremuri, la ţară, sătenii urmăreau atent stelele şi citeau viitorul în gheaţă. Ei credeau că, în această noapte, spiritele bune şi cele rele se plimbă, motiv pentru care trebuia pusă mâncare pe masă şi lăsat focul în vatră până dimineaţa.
Pentru finlandezi, Crăciunul este poate cea mai importantă perioadă de festivităţi. În fiecare an, Moş Crăciun îşi face intrarea la Helsinki. Luna decembrie este punctată de date importante, în special pe 6 decembrie, ziua independenţei Finlandei, şi pe 13, sărbătorirea Sfintei Lucia (Sankta Luci). Această sărbătoare vine dintr-o tradiţie populară suedeză, introdusă în Finlanda în 1950. Este vorba de alegerea, dintre fetele tinere, a celei care va fi "Lucia naţională". Îmbrăcată cu o rochie lungă, albă şi purtând o coroană cu beculeţe aprinse pe cap, Lucia apare pentru prima dată pe 13 decembrie. Până la sfârşitul lunii decembrie, ea vizitează spitalele, şcolile şi asistă la diverse sărbători, purtând un mesaj de lumină, speranţă şi caritate.
În ajunul Crăciunului, la ora prânzului, secretarul general al primăriei oraşului Turku, situat în sud-vestul Finlandei, proclamă public începutul Păcii de Crăciun, declaraţia fiind transmisă în toată ţara, la radio şi televiziune. De Crăciun, oamenii îşi petrec timpul în familie, pentru ca pe 26, de Sfântul Ştefan, finlandezii să meargă în vizită la colegi şi prieteni.
Calendarul de Advent este, de asemenea, popular în Franţa, unde, cu câteva zile înainte de Crăciun, începe procesul de decorare a străzilor, imobilelor, magazinelor mari şi mici. Ajunul Crăciunului reprezintă o ocazie ideală pentru francezi de a se reuni în familie, în jurul unei mese încărcate cu tot felul de produse tradiţionale, de la somon fume la fois gras, "la Buche de Noel" (o prăjitură de Crăciun, în formă de buturugă) şi, fireşte, un pahar de vin alături de multe sortimente de brânzeturi. Potrivit tradiţiei, Moş Crăciun (Père Noël) vine să aducă darurile în noaptea de Ajun, pe care copiii le descoperă de dimineaţa la poalele bradului împodobit.
Credincioşii merg la biserică pentru a asista la slujba de la miezul nopţii. Ziua de 25 decembrie este liberă, însă, spre deosebire de alţi europeni, francezii lucrează pe 26 decembrie.
În Grecia, naşterea lui Iisus este celebrată pe 25 decembrie, însă Crăciunul este mai puţin important decât Paştele. În Ajun, o masă frugală încheie o perioadă de post de 40 de zile. Oamenii se culcă devreme pentru a asista la slujba care începe la ora 4 dimineaţa. Pe 25 decembrie, la întoarcerea de la biserică, toată familia împarte miere, fructe uscate şi Christopsomo ("pâinea lui Hristos"), un fel de plăcintă cu nuci pe care stăpâna casei a preparat-o în ajun şi în care a avut grijă să-şi lase amprenta degetelor, simbol al urmei degetelor lui Hristos, dovada că s-a născut.
Cadourile nu se împart de Crăciun, ci pe 1 ianuarie, în momentul în care grecii sărbătoresc Sfântul Vasile. Acest sfânt este, de altfel, cel ce aduce darurile. În Ajunul Crăciunului, de Anul Nou şi de Bobotează, copiii greci merg din casa în casă şi cântă despre naşterea lui Iisus, despre venirea unui nou an şi de botezul lui Iisus, în schimbul a câtorva monede.
Sărbătoarea de Crăciun ("Nollaig" - "zi de naştere") este una profund marcată de elementul religios în Irlanda. Irlandezii aprind lumânări la ferestre. La origine, era vorba de un semn de bun venit adresat Mariei şi lui Iosif. De aceea, tradiţia cere ca fiecare lumânare să fie aprinsă de persoana cea mai tânără din casă şi să nu fie stinsă decât de cineva pe nume Mary. Vreme îndelungată a existat obiceiul de a nu strânge masa după cina cu fructe uscate şi pâine cu lapte, în semn de bun venit pentru vizitatori. Copiii îşi primesc cadourile pe 25 decembrie, iar sărbătorile ţin 11 zile. Apoi, pe 6 ianuarie, toate decoraţiunile sunt scoase, existând credinţa potrivit căreia acestea aduc ghinion dacă sunt ţinute în casă peste această dată.
Sărbătoarea Crăciunului ţine trei zile în Italia (24, 25, 26), din această ţară venind şi "il presepe" – scena Naşterii lui Iisus -, pe care familiile italiene o instalează cu 9 zile înainte de Crăciun. Bradul de Crăciun se face pe 8 decembrie, zi, de asemenea, liberă în Italia.
În această perioadă, italienii oferă celor apropiaţi, colegilor de muncă sau vecinilor dulciuri, prăjituri cu chipul principalilor protagonişti ai perioadei: Moş Crăciun (Babbo Natale) sau copilul Iisus. Această tradiţie a cadourilor oferite vecinilor vine dintr-un obicei mai vechi, specific zonelor rurale, unde, în noaptea de Crăciun, toţii copiii din sat plecau cu colindul. În schimbul urărilor de fericire, belşug şi "la mulţi ani", copiii primeau cadouri constând în produse alimentare, precum făină, ouă sau carne uscată.
În Italia, însă, tradiţiile de Crăciun diferă de la o regiune al alta. În nordul ţării, cadourile sunt aduse de Moş Crăciun (Babbo Natale) sau Micul Iisus (Gesu Bambino), pe 25 decembrie. În alte părţi acestea sunt aduse de Sfânta Lucia, pe 13 decembrie. Conform legendei, Santa Lucia aducea de mâncare prietenilor săi creştini ascunşi în catacombe. La Roma şi în sudul Italiei, oamenii trebuie să aştepte, pentru cadouri, data de 19 ianuarie, dată sfântă, în care Befana, bătrâna vrăjitoare cu părul alb, va trece. Îmbrăcată în negru şi cu pantofi rupţi în picioare, ea se deplasează pe mătură şi împarte dulciuri copiilor cuminţi şi cărbuni celor neascultători. Copii îşi lasă, în general, şosetele într-un colţ al casei pentru a primi bomboane.
În Polonia, perioada Crăciunului ("Gwiazdka" sau "mica stea") este dedicată regenerării forţelor vitale ale lumii, adică ale oamenilor, animalelor şi naturii, pentru a se îndeplini în cele mai bune condiţii ciclul curgerii timpului. Tradiţiile moderne asociază magie, binecuvântări de Anul Nou, decorarea casei şi simboluri ale reconcilierii. Cântecele de Crăciun sunt încă foarte prezente în această perioadă. În unele regiuni, colindătorii, grupuri de copii sau de adolescenţi, vor trece din casă în casă cu stele multicolore şi cu scene ale Naşterii lui Iisus.
Obiceiul scenei biblice a Naşterii a intrat în Polonia odată cu franciscanii, în secolul al XIII-lea. Scena din Cracovia este remarcabilă, ea reprezintă sufletul şi farmecul oraşului, dar şi speranţa adusă de Crăciun. Pentru pregătirea mâncărurilor de Crăciun, se strecoară câteva paie sub faţa de masă pentru a aminti faptul că Iisus s-a născut într-o iesle. Înainte de a începe să mănânce, toţi cei aşezaţi la masă împart azima (oplatek), marcată cu scene ale naşterii Domnului, şi îşi fac urări de bine. La început, cadourile se ofereau numai de Sfântul Nicolae, însă, astăzi, copiii primesc daruri şi în seara zilei de 24, pe care steaua cea bună le etalează sub brad. În fine, slujba religioasă reprezintă un lucru aproape aproape obligatoriu, bisericile poloneze, fiind, la această dată, pline de oameni.
În Portugalia, ziua de Ajun este liberă şi mulţi oameni asistă la slujba de la miezul nopţii. În clipa în care se aud cele 12 bătăi de la miezul nopţii, toţii credincioşii se duc la biserica locală pentru a celebra Missa do Galo ("mesa cocoşului"). Conform credinţelor, un cocoş ar fi cântat în dimineaţa de 25 decembrie, sărbătorind în felul său naşterea lui Iisus. În Portugalia, Ajunul Crăciunului se cheamă "Consoada" şi cuprinde cina şi deschiderea cadourilor, lucru făcut mai târziu, în noaptea de 24 spre 25. Potrivit tradiţiei, aceste cadouri nu sunt aduse de Moş Crăciun, ci de copilul Iisus. În momentul deschiderii cadourilor, obiceiul cere să i se ofere fiecărei persoane prezente câte o portocală. Pe vremuri, acest fruct hibernal era considerat ca un produs preţios şi a fost pe punctul de a deveni unul din simbolurile Crăciunului.
Bradul a intrat destul de recent în Portugalia, dar a devenit foarte repede tradiţie. Ca dovadă, Lisabona a găzduit cel mai înalt brad împodobit din Europa, de 62 de metri, anul acesta pomul fiind ridicat la Porto şi măsurând 76 de metri.
Britanici denumesc Crăciunul "Christmas", adică "slujba lui Hristos". Nu naşterea lui Iisus este celebrată, ci slujba de la miezul nopţii, ca la germani. Toate casele sunt decorate pentru ocazie, la exterior şi la interior. Celebrele "Christmas carols" sunt cântecele de Crăciun pe care copiii le intonează în stradă pentru câteva monede. Pe 24, înainte de a merge la culcare, copiii lasă, lângă şemineu, un mic platou cu mâncare pentru Moş Crăciun, astfel încât acesta să-şi poată reface forţele în timpul lungii sale călătorii. Dimineaţa, aceştia îşi pot deschide cadourile strecurate în şosete, agăţate lângă şemineu sau la picioarele patului.
Masa de Crăciun este organizată, de obicei, la prânz şi, doar după ce aceasta ia sfârşit, copii pot merge să deschidă şi restul cadourilor, aflate sub brad.
Sursa: MEDIAFAX
Cititi si: Mancaruri traditionale de Craciun in Europa
