Potrivit Serviciul de presa al sefului statului, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, l-a primit pe Andrei Veselovski, viceministru al Afacerilor Externe, Reprezentant special al Ucrainei pentru reglementarea conflictului transnistrean.
Preşedintele a remarcat evoluţiile pozitive ale evenimentelor politice din Ucraina, exprimîndu-şi convingerea că acestea vor contribui la avansarea ei pe calea reformelor democratice, a stabilităţii şi consolidării statului, precum şi la dezvoltarea dialogului moldo-ucrainean în diverse domenii.
Andrei Veselovski a reconfirmat poziţia ţării sale privind reglementarea transnistreană în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, menţionînd faptul că soluţionarea conflictului transnistrean constituie una din cele trei priorităţi de bază ale politicii externe a Ucrainei.
Andrei Veselovski a subliniat importanţa atribuită de autorităţile ucrainene realizării iniţiativelor Preşedintelui Republicii Moldova privind măsurile de consolidare a încrederii între Chişinău şi Tiraspol, reafirmînd intenţia Kievului de a acorda tot sprijinul necesar în vederea implementării unor proiecte concrete în acest sens.
Preşedintele a exprimat gratitudine părţii ucrainene pentru poziţia consecventă şi clară manifestată în problematica transnistreană, ceea ce creează premise pentru dezvoltarea unui dialog politic durabil între cele două ţări atît pe dimensiunea relaţiilor bilaterale, cît şi în plan extern.