Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.01.2008

Italia va deschide o ambasadă în Republica Moldova

În cadrul întrevederii cu premierul Vasile Tarlev, ministrul Afacerilor Externe al Italiei, Massimo D`Alema, a menţionat că Italia este ţara care  acordă o susţinere sporită Moldovei, specificând că actuala sa vizită la Chişinău vine să reconfirme relaţiile speciale dintre cele două state.

Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Guvernului moldovean, Massimo D`Alema a specificat că Italia susţine şi încurajează consecvent opţiunea Moldovei în favoarea valorilor europene, prin modernizarea internă social-economică a ţării. În acest context, D`Alema a afirmat că Italia va acorda şi în continuare Moldovei suportul în implementarea reformelor  necesare ţării.

Un pas important în această direcţie, în opinia şefului diplomaţiei italiene, va constitui deschiderea Ambasadei Italiei în Moldova, eveniment preconizat pentru anul 2008.

În altă ordine de idei, Massimo D`Alema a comunicat despre interesul comunităţii de afaceri italiene de a spori prezenţa pe piaţa Moldovei, în contextul creării unor noi oportunităţi investiţionale şi fiscale favorabile din Moldova.

Premierul moldovean a adus mulţumiri Italiei pentru susţinerea consecventă a Moldovei, inclusiv prin sprijinul acordat în procesul de integrare europeană şi de reintegrare teritorială a ţării.

Referindu-se la opţiunea de integrare europeană, Prim-ministrul a menţionat că în martie curent expiră termenul de implementare a Planului de Acţiuni Moldova-UE, iar la această etapă este necesară stabilirea unei perspective clare privind viitoarele acţiuni în direcţia dată.

Şeful Executivului a salutat interesul oamenilor de afaceri italieni de a investi în Moldova şi a  optat pentru sporirea numărului de proiecte comune cu caracter economic, deschiderea întreprinderilor mixte.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus