Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.01.2008

Premierul Tarlev a cerut ministerului Justiţiei să identifice persoanele vinovate de pierderea cauzelor ca CEDO

Premierul Tarlev  a cerut  ministerului Justiţiei  să identifice persoanele vinovate de pierderea cauzelor ca CEDO

În cadrul şedinţei Guvernului de miercuri, premierul Vasile Tarlev s-a arătat nemulţumit de faptul că Guvernul trebuie să plătească despăgubirile în cazurile pierdute la CEDO, declarând că executivul nu are nimic comun cu cei care au încălcat legislaţia. El şi-a declarat indignarea în legătură cu faptul că Executivul urmează să achite sume enorme în baza deciziilor CEDO.

Potrivit lui, aceste despăgubiri urmează a fi percepute de la cei care au admis încălcarea legislaţiei şi, în consecinţă, din cauza cărora sunt pierdute procesele la CEDO. Vasile Tarlev a cerut ministrului Justiţiei Pârlog să examineze fiecare caz în parte, să identifice vinovaţii şi să perceapă de la ei despăgubirile aferente în cazurile pronunţate de CEDO contra Guvernului Moldovei. În acest caz, premierul a făcut trimitere la modificările în legislaţie privind dreptul la regres al statului.

Totodată, potrivit unui studiu al experţilor independenţi de la IDIS “Viitorul”, Moldova continuă să piardă procese la CEDO în cause, pe marginea cărora curtea deja şi-a pronunţat sentinţa. Astfel, cele mai dese încălcări ţin de îmcălcarea dreptului la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la proprietate, dreptul  la libera exprimare, dreptul de a nu fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane şi degradante etc.

Experţii notează că în perioada 1997-2000 Moldova nu a avut nici o condamnare la CEDO, în  2001- o condamnare, în 2002 şi 2003 – nici o condamnare. Condamnările au început în 2004 - 10 condamnări, urmând 14 în 2005, 20 în 2006. În 2007 CEDO a pronunţat 60 de condamnări, ceea ce constituie mai mult decât în total în anii precedenţi. În 2007 Guvernul s-a angajat să achite reclamanţilor, în urma deciziilor pronunţate de CEDO,  peste 73 mii euro  şi 1,7 miliarde lei.

Printre hotărârile, ce au implicat costuri mari pentru bugetul de stat ca urmare a condamnărilor Curţii în 2007 se numără cauzele: Bimer SA vs. Moldova – 520 mii euro (îmcălcarea dreptului la proprietate şi la un proces echitabil); Venera nord-Vest & Borra vs Moldova  - 31,318 mii euro (încălcarea dreptului la un proces echitabil şi dreptul la proprietate); Ovciarov vs Moldova – 25,1 mii euro (încălcarea dreptului la un proces echitabil şi dreptul la proprietate); Paladi vs Moldova – 21,08 mii euro (aplicarea tortutii, îmcălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dreptul la cereri individuale) etc.  De la începutul anului 2008, Moldova a pierdut deja 4 cazuri la CEDO. Experţii independenţi menţionează că în 2008 se aşteaptă adoptarea deciziilor in baza cererilor depuse la CEDO de către companiile Unistar Ventures, Hotelul Dacia,  Megdat.com şi altele, care vor depăşi recordul compensaţiilor acordate de CEDO de ordinal milioanelor.

 

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus