Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, la Tallinn, Estonia, s-au încheiat consultările politice moldo-estoniene. Delegaţia ţării noastre a fost condusă de Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Delegaţia Republicii Moldova a avut un şir de întrevederi cu reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Cancelariei de Stat, Parlamentului, precum şi cu Sub-Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene şi Subsecretarul de Stat pentru afaceri economice şi cooperare pentru dezvoltare.
În cadrul întrevederilor au fost abordate subiecte referitoare la cooperarea bilaterală, printre care în mod deosebit au fost remarcate: contactele politice intense între cele două ministere de externe, vizita prim-ministrului estonian în ţara noastră din luna noiembrie 2007, schimbul de vizite oficiale între şefii diplomaţiei estoniene şi moldoveneşti preconizate pentru anul curent, asistenţa oferită de autorităţile estoniene programului SALT, participarea experţilor estonieni la EUBAM şi alte programe. Totodată, a fost apreciată cooperarea în procesul de integrare europeană a RM, sprijinul constant oferit de Estonia în această direcţie şi perspectivele dezvoltării relaţiilor moldo-comunitare în continuare. Şeful delegaţiei moldoveneşti a apreciat aderarea Estoniei în luna noiembrie 2007 la Centrul Comun de Eliberare a Vizelor şi a informat interlocutorii despre interesul ţării noastre de a obţine în perspectivă accesul la cele 4 libertăţi ale UE. A fost remarcat că experienţa Estoniei în procesul de integrare europeană reprezintă pentru Moldova un interes deosebit şi că suntem interesaţi în preluarea practicilor de succes în realizarea obiectivelor moldo-comunitare.
De asemenea, a fost abordată problematica transnistreană, iniţiativele Preşedintelui Republicii Moldova privind soluţionarea paşnică a conflictului.
În cadrul întrevederii cu Preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă a fost abordat spectrul cooperării parlamentare, în mod special dimensiunea de integrare europeană. A fost remarcată activitatea grupurilor de prietenie moldo-estoniană, precum şi vizita recentă a Preşedintelui grupului parlamentar estonian în Republica Moldova. Părţile au convenit asupra uni mecanism permanent de consultări moldo-estoniene pe probleme de interes comun.