Preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor Sociale de Stat Maria Borta a declarat într-o conferinţă de presă că de la 1 aprilie pensiile vor fi majorate însă, la moment nu poate spune cât va constitui acastă majorare. Totodată, în bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2008 se prevede o majorare cu 840 mil. lei a cheltuielilor pentru acordarea pensiilor. Mari Borta a precizat că indexarea tradiţională este planificată, dar are doua componente: cea de indexare şi componenta de majorare. Componenta de indexare se formează în funcţie de rata de creştere a inflaţiei şi majorarea salariului mediu pe economie. „Care vor fi mărimile acestor componente, noi le vom putea da atunci când vom avea indicatorii concreţi elaboraţi de Ministerul Economiei şi Comerţului privind creşterea inflaţiei şi a salariului mediu”, a menţionat Maria Bortă.
De asemenea, în 2008 se prevede majorarea cu 200 lei a indemnizaţiei la naşterea primului copil – până la 1200 pentru persoanele asigurate şi cu 500 lei - pentru fiecare copil următor – până la 1500 lei; indexarea pensiilor de asigurări sociale şi indemnizaţiilor de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale de la 1 aprilie 2008 şi majorarea indemnizaţiei de deces până la 800 lei.
În prezent în Moldova sunt 624,3 mii beneficiari ai fondului de pensii. Anual numărul pensionarilor creşte cu în medie cu 2%. Vârsta de pensionare este de 62 de ani pentru bărbaţi şi 57 de ani pentru femei. Mărimea medie a pensiei este de 564 de lei. Valoarea totală a fondului de pensii pentru 2008 este stabilită la nivelul de 4 mlrd. 511 mil. 648,8 mii lei este sau cu 22,9% mai mult decât în anul 2007.
Mărimea medie a pensiei este de 564 de lei. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, pensia medie lunară stabilită acoperă minimul de existenţă în proporţie de 61,1%.