Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.01.2008

Chişinăul şi Moscova vor impulsiona relaţiile comercial-economice şi social-umanitare

În cadrul întrevederii cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău Valeri Kuzmin, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova Andrei Stratan, a fost relevată importanţa recentei vizite de lucru preşedintelui Vladimir Voronin.la Moscova.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, vizita respectivă şi înţelegerile asupra cărora s-a convenit la Moscova sunt de natură să impulsioneze cooperarea dintre ambele state în cele mai diverse domenii.

Interlocutorii au efectuat o trecere in revista a sarcinilor care revin ambelor părţi pentru realizarea în ritmuri susţinute a înţelegerilor celor doi preşedinţi, accentul fiind pus pe colaborarea în domeniul comercial-eonomic şi social-umanitar. De asemenea, a fost menţionată importanţa monitorizării permanente a procesului de realizare a înţelegerilor convenite în cadrul şedinţei din luna octombrie 2007 a Comisiei mixte de cooperare comercială şi economică.

Părţile au efectuat un schimb aprofundat de opinii privind situaţia internaţională la zi, cooperarea ambelor state în cadrul organismelor internaţionale, precum ar fi ONU şi OSCE.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus