Vitalie Ciobanu este una dintre cele mai respectate voci intelectuale din Republica Moldova. Excelent cunoscator si analist al Basarabiei culturale si politice, scriitorul moldovean radiografiaza pentru Cotidianul situatia la zi de la Chisinau.
Presedintele Vladimir Voronin acuza, tot mai des, un agresiv „imperialism“ al Romaniei la adresa Republicii Moldova. Retoric, „imperialismul“ romanesc e bine reprezentat si denuntat la Chisinau; cit de acoperit e el de fapte? Cum resimtiti acest „imperialism“?
Nu exista „imperialism romanesc“. Sintagma este absurda. Comuniunea de limba, istorie, cultura si civilizatie dintre cele doua state exclude termenul „imperialism“ din relatiile bilaterale, il face impropriu, de natura sa denatureze adevarata esenta a raporturilor dintre romanii de o parte si alta a Prutului. Romania a recunoscut independenta si suveranitatea Republicii Moldova - prima dintre toate tarile lumii. In perioada ce a urmat, intregul sprijin politico-diplomatic, economic, educational si cultural pe care il acorda Bucurestiul Chisinaului contrazice acuzatiile comunistilor moldoveni. In plus, Romania este azi integrata, institutional, lumii occidentale. Aceasta particularitate exclude ab initio pretentiile „imperialiste“. In acelasi timp, orice tara este firesc sa-si promoveze modelele in exterior. Exista o emergenta naturala a valorilor, in conditiile unei lumi globalizate. A te opune acestui proces prin mijloace specifice Razboiului Rece, asa cum face Voronin, inseamna a umbla buimac prin istorie, precum duhurile carora li se refuza intrarea in tarimul umbrelor.
Am putea mai degraba sa reprosam Bucurestiului ca, avind toate argumentele de partea sa, inclusiv cele privind dreptul de a-si apara conationalii dintr-un stat limitrof - drept de care uzeaza orice natiune democratic matura -, nu o face asa cum ar trebui si pentru asta isi au partea lor de vina toate administratiile romanesti de dupa 1989. Nu Romania, ci actualii guvernanti din Republica Moldova manifesta ostilitate si rea-vointa in relatiile bilaterale. Faptele se cunosc: eliminarea Televiziunii Romane, expulzarea unor diplomati si preoti romani, incidente sistematice la frontiera, refuzul Chisinaului de a incheia cu partea romana un protocol in domeniul educatiei etc. Promovarea „limbii moldovenesti“ si a unei istorii separatiste, de inspiratie stalinista, a Basarabiei trebuie calificata de asemenea ca un atentat impotriva valorilor identitare comune.
Un imperialism fatis, fara ghilimele, manifesta in schimb Federatia Rusa, care mentine in mod ilegal trupe si armament pe teritoriul Republicii Moldova, sponsorizeaza separatismul transnistrean, santajeaza Chisinaul din punct de vedere economic, domina spatiul mediatic moldovean. Agresivitatea lui Voronin este explicabila: el apara interesele Rusiei in regiune si propriile interese de putere.
Acum citiva ani, presedintele Voronin a avut citeva gesturi de disidenta in raport cu Moscova. Care e cheia de lectura cea mai adecvata pentru a intelege actuala (re)orientare incontestabila catre Rusia? A mimat dl Voronin „distantarea“? A fost decisiv impins de contextul geopolitic regional spre Moscova?
Dl Voronin a avut o mare suferinta: faptul ca a trebuit sa practice, in perioada de dupa Kozak, un discurs antirusesc, sa-si renege dragostea si credinta de-o viata. Ne putem imagina ce lupta s-a dat in sufletul lui, una demna de a fi fost obiectul de studiu al unui psihanalist. O vreme, presedintele moldovean a incercat sa imblinzeasca conflictul dintre structura sa de aparatcik sovietic si calitatea de presedinte al unui stat independent, jucind la doua capete. Acum, liderul comunist a lasat deoparte clovneria democratica (resimtind, pesemne, un sentiment de usurare!) si s-a aruncat in bratele Rusiei. Cea mai crasa dovada a spiritului profund antioccidental care marcheaza conducerea de la Chisinau o constituie refuzul de a integra tara in NATO. Or, tocmai aici, pe terenul rigorilor euroatlantice, se probeaza devotamentul fata de democratie. Obstinatia Moldovei de a-si prezerva neutralitatea, fixata in Constitutie, nu i-a adus nici un fel de beneficii, doar necazuri. Nu se poate sa ai la gurile Nistrului o neutralitate de tip elvetian, esti obligat sa alegi intre Est si Vest. Ceea ce se urzeste in aceste momente la Moscova, pe temeiul „neutralitatii“ Moldovei, este infeudarea totala a acestui stat sferei de influenta rusesti, abandonarea proiectului european. O asemenea „solutie“ de reintegrare a Transnistriei este inacceptabila.
De ce a devenit Biserica, parca dintr-o data, subiect de dezbatere publica in Republica Moldova?
Pentru ca este singura forma institutionalizata a prezentei Romaniei in Republica Moldova. Este o „zona“ pe care comunistii nu o pot controla, dupa ce si-au subordonat toate sectoarele vietii publice. Ca urmare, isi razbuna frustrarile, dind vina pe „pericolul romanesc“.
In ce fel amprenteaza asupra politicului institutia Bisericii in Moldova? Ma refer la ambele „falange“ institutionale ale orientarii religioase majoritare...
Biserica promoscovita din Moldova reprezinta o trambulina electorala a comunistilor si forma lor mai noua de legitimare. Simbioza dintre „partid“ si „biserica“ a ajuns atit de puternica incit numai la monumentul lui Lenin nu merg impreuna. Se poate spune si viceversa: partidul lui Voronin este „bratul laic“ al Patriarhiei Ruse in Moldova. De cealalta parte, Mitropolia Basarabiei nu se manifesta explicit politic. Am inregistrat, cred, un singur episod, si anume in toiul campaniei prezidentiale din Romania, din 2004, cind importanti prelati ai MB au militat, intr-un Apel semnat alaturi de o serie de intelectuali de la Chisinau, pentru alegerea lui Adrian Nastase, proclamat de ei drept „garantul integrarii europene a Romaniei“. Sper sa fi insusit intre timp lectia acelei atit de neinspirate „iesiri civice“.
E „romantic“ sau „realist“ sa spunem ca viitoarele alegeri vor aseza pe alte coordonate - radical diferite de cele de acum - raporturile de forte politice de pe esichierul moldovean?
Comunistii, probabil, nu vor mai obtine acelasi numar de mandate. Problema este cit vor lua democratii? Am intrat intr-un an preelectoral foarte important, dar nu vad nici o initiativa strategica, nici o invitatie la coagulare in tabara opozitiei. Sefii de partide afiseaza o incredere nejustificata in ceea ce priveste succesul lor in scrutinul din 2009, partidele sint slabe, fara structuri in teritoriu, sufocate de insi mediocri si „fripturisti“. In plus, puterea a ridicat obstacole serioase, adoptind in decembrie 2007 ridicarea pragului electoral de la 4 la 6%, instituind interdictia ocuparii de functii publice pentru persoanele cu dubla cetatenie si eliminind posibilitatea formarii de blocuri electorale. Opozitia pare incapabila sa fructifice oportunitatile pe care i le ofera esecul evident al guvernarii comuniste. Si ar fi de-ajuns sa puna pe doua coloane ce s-a promis si ces-a facut, ratarea integrarii europene si fiascoul numit Transnistria...
O ultima intrebare: care e „reteta“ pentru a nu avea in Republica Moldova o opozitie democratica si prooccidentala atit de firava si atit de dezbinata?
In Moldova, puterea a lansat numeroase diversiuni pentru a mentine opozitia intr-o stare de atomizare permanenta. Spatiul public e infiltrat de numerosi agenti ai securitatii care „defecteaza“ cind ti-e lumea mai draga. Eu nu cred intr-o schimbare radicala in Basarabia. In cel mai bun caz, actuala guvernare, de extractie nomenclaturista, va fi inlocuita cu o garnitura mai pragmatica, mai „aerisita“, care, spre exemplu, nu va mai porni „razboaie“ absurde impotriva Romaniei, ci va cauta forme de legitimare prin mimarea unor cutume democratice. Cred ca aici este foarte important rolul presei si al societatii civile. De asemenea, factorul extern. Fara un sprijin mult mai puternic din partea Occidentului, Moldova nu va iesi din actualul marasm comunist si n-ar trebui sa i se ceara minuni peste noapte.
Sursa: Cotidianul
Cristian Patrasconiu
