Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.01.2008

Voronin a făcut bilanţul anului 2007 şi a trasat trei obiective principale pentru anul 2008

Voronin a făcut bilanţul anului 2007 şi a trasat trei obiective principale pentru anul 2008

În cadrul întrevederii cu reprezentanţii corpului diplomatic acreditat în Moldova, preşedintele Vladimir Voronin a menţionat că, deşi anul 2007 a fost marcat de o secetă dezastruoasă, acest an a fost şi anul „unor importante schimbări sistemice şi pozitive, realizate de Moldova pe mai multe direcţii”.

Printre succesele Moldovei, obţinute într-un dialog colegial cu Uniunea Europeană, Voronin a numit semnarea Acordului dintre Moldova şi UE privind facilitarea regimului de vize şi readmisie, deschiderea Centrului Unic de Vize al UE în Moldova, decizia UE de a acorda Moldovei preferinţe comerciale autonome. Potrivit lui, „în aceeaşi atmosferă de încredere şi deschidere, în cadrul relaţiilor de parteneriat cu instituţiile financiare internaţionale, s-a elaborat pachetul de reforme liberale privind amnistia capitalului, amnistia fiscală şi cota zero la impozitul pe beneficiu, care au schimbat în mod radical climatul investiţional din Moldova”.

De asemenea, în opinia lui Voronin, în anul 2007 a fost obţinută „apropierea la maximum a poziţiilor tuturor participanţilor la procesul de negocieri în problema reglementării transnistrene”. „Este extrem de important faptul că Federaţia Rusă, Statele Unite, Uniunea Europeană, OSCE şi Ucraina pornesc de la ideea că acest conflict cronicizat nu poate fi soluţionat decît pe baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei”, a declarat el.

Printre obiectivele principael ale anului 2008, preşedintele Voronin a menţionat, în primul rând faptul că 2008 constituie, de fapt, prologul alegerilor parlamentare ordinare. „Sunt convins că, în pofida deosebirilor de opinii şi idei, partidele politice din Moldova vor putea să facă dovada devotamentului lor faţă de popor, faţă de ţară, faţă de perspectiva ei europeană”, a accentuat Voronin.

Al doilea obiectiv al anului 2008, potrivit preşedintelui, este continuarea eforturilor în vederea modernizării europene, concetrarea acestora asupra perfecţionării justiţiei, asupra consolidării drepturilor omului şi a garanţiilor lui sociale şi cetăţeneşti.

„În al treilea rând, cred că, cu toate eforturile pe care le depunem pentru dezvoltarea ţării, a climatului ei investiţional, pentru realizarea de transformări democratice, pentru continuarea unei politici sociale active, principala sarcină a anului este, totuşi, realizarea reunificării ţării. Toate strategiile şi planurile noastre nu vor fi îndeplinite în măsură deplină, atâta timp cât noi trăim în mod separat, atîta timp cât nu constituim un tot întreg”, a menţionat Voronin.

Preşedintele moldovean şi-a exprimat speranţa că „în următorul Parlament al Republicii Moldova, care se va întruni în anul jubiliar, anul aniversării a 650 de ani de la întemeierea statului moldovenesc, să fie reprezentaţi şi compatrioţii noştri din Transnistria”.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus