Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.01.2008

Societatea civilă a lansat un raport privind drepturile consumatorilor în Moldova

În raportul, realizat de Liga Apărării Drepturilor Consumatorilor, se arată că, potrivit registrului deţinut de Ministerul Justiţiei, până în prezent au fost înregistrate 10 asociaţii obşteşti în domeniul protcţiei consumatorului. Dintre care, autorii raportului menţionează drept cele mai eficiente: Centrul pentru Protecţia Consumatorilor (CPC) - constituit ca organizaţie obştească, activând din 2002; Mişcarea obştească "Pro Consumator" - constituită ca mişcare obştească, înregistrată în 2002; Liga pentru Apărarea Drepturilor Consumatorilor (LADC) - constituită ca organizaţie obştească, are drept scop protecţia consumatorilor prin intermediul biroului de informare şi consultare; Organizaţia obştească "Protecţia Consumatorilor" - înregistrată la în 2004, are drept scop protecţia consumatorilor, realizarea şi apărarea drepturilor economice ale acestora.

O parte dintre asociaţiile obşteşti de protecţie a consumatorilor sau asociat în Consiliul Naţional al organizaţiilor de protecţie a consumatorilor. Consiliul Naţional a fost recunoscut de Guvern, potrivit raportului, drept ca organizaţie umbrelă importantă fiind inclus şi în Strategia Nationala privind protecţia consumatorilor drept partener de dialog.

La capitolul mass-media în raport cu drepturile consumatorilor este menţionată o singură publicaţie specializată - ziarul „Proconsumator”, care are şi pagină web: www.proconsumator.md. Ziarul „Proconsumator” este editat cu susţinerea Consiliului Naţional al organizaţiilor de protecţie a consumatorilor.

De asemenea, există două portaluri informaţionale: cel redactat de LADC- www.consumer.info.md şi cel al CPDC care deţine site-ul www.consumator.md. În raport se menționează că Compania publică Teleradio Moldova, finanţată inclusiv din impozitele consumatorilor, nu are în grilă o emisiune informativ-consultativă destinată protecţiei consumatorilor.

Raportul a fost realizat cu sprijinul fundaţiei ERASIA. Autorii raportului sunt Roman Mihăeş și Vasile Rotaru.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus