Trimite e-mail | Printeaza
Economie
02.02.2008

La Chisinau s-a desfasurat sedinta Grupului de lucru pentru elaborarea si aprobarea actiunilor de solutionare a problemelor intre Republica Moldova si Ucraina

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei si Comerţului, la Chisinau s-a desfasurat vineri, 1 februarie, Sedinta comuna a Grupului de lucru interdepartamental moldo-ucrainean pentru elaborarea si aprobarea unui set de actiuni privind solutionarea problemelor primare intre Republica Moldova si Ucraina. Sedinta a fost prezidata de vice-ministrul Economiei si Comertului Viorel Melnic si vice-ministru al afacerilor externe al Ucrainei Constantin Eliseev.

Membrii grupului de lucru, reprezentanti ai ministerelor si departamentelor din ambele tari, au discutat in cadrul sedintei graficul de actiuni privind solutionarea unor probleme intre tarile-vecine, precum ar fi recunoasterea reciproca a proprietatilor amplasate in Moldova si Ucraina, demarcarea frontierii de stat, reglementarea aspectelor functionarii Centrului hidroelectric de acumulare de la Dnestrovsk, etc.

Scopul de baza a Grupului de lucru este elaborarea si definitivarea unui document comun moldo-ucrainean ce ar prevedea modalitatea si termenii de solutionare “in pachet” a problemelor enumerate mai sus.

Sedintele Grupului de lucru reprezinta o parte componenta a procesului de pregatire a bunei desfasurari a Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru colaborare comercial-economica, preconizata pentru anul curent.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus