Trimite e-mail | Printeaza
Social
09.02.2008

Comisia Europeana a oferit Republicii Moldova 3 milioane Euro pentru depasirea crizei secetei

Comisia Europeana prin intermediul Directoratului General pentru Asistenta Umanitara (ECHO) a oferit Republicii Moldova 3 milioane Euro (48,723,404 lei moldovenesti) pentru depasirea crizei secetei in cadrul proiectului Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) ”Acordarea asistentei de urgenta si  a asistentei tehnice in depasirea crizei secetei in Moldova”.

Aproximativ 14 mii de familii social vulnerabile din Republica Moldova care au suferit din cauza secetei din vara trecuta, au beneficiat deja de furaj pentru vite gratie contributiei financiare a Comisiei Europene prin intermediul Directoratului General pentru Asistenta Umanitara (ECHO) si altor donatori. Pe parcursul urmatoarelor saptamini, de nutret vor mai beneficia inca peste 6 mii de familii social vulnerabile, dintre care 4 mii 224 fiind din regiunea transnistreana. In total, fiind distribuite aproximativ 9 mii tone de furaj.  ”Am acordat aceasta donatie celor mai vulnerabile familii de fermieri din Republica Moldova, care dispun de o vaca mulgatoare, pentru a le ajuta sa depaseasca mai usor consecintele secetei care i-a afectat grav in vara anului trecut. Prin distribuirea nutretului, am vrut sa le ajutam celor peste 20 mii de familii de fermieri din republica sa-si pastreze vitele de pe linga casa, care sunt singurele lor surse de existenta. Este un semn important al angajamentului nostru continuu de a ajuta Moldova si, in mod special, patura vulnerabila a populatiei, care are cea mai mare nevoie de ajutor”, a spus Ambasadorul Cesare De Montis, seful Delegatiei Comisiei Europene in Moldova.  Nutretul este distribuit in 17 raioane din republica, cele mai afectate de seceta. Cantitatea nutretului repartizat fiecarei familii este  suficienta pentru intretinerea unei vaci timp de 80 de zile si asigura, astfel, pastrarea septelului in cele mai vulnerabile gospodarii din republica. Beneficiarii au fost selectati in colaborare cu autoritatile publice locale si raionale din rindul familiilor ce poseda si intretin o vaca mulgatoare si corespund criteriilor de vulnerabilitate. In aceste zile, la Chisinau se afla o delegatie din partea ECHO care monitorizeaza felul in care are loc distribuirea nutretului. 

Proiectul ONU „Acordarea asistentei de urgenta si a asistentei tehnice in depasirea crizei secetei in Moldova”, demarat in septembrie trecut, va fi implementat pe parcursul a sase luni, bugetul total disponibil fiind estimat la aproximativ 8,5 milioane dolari SUA.

Aditional la asistenta financiara oferita de Comisia Europeana prin intermediul Directoratului General pentru Asistenta Umanitara (ECHO),  mai contribuie financiar si Agentia Suedeza pentru Dezvoltare Internationala (SIDA), Agentia Austriei pentru Dezvoltare (ADA), Guvernul Norvegiei, Guvernul Italiei, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) si Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (UNFPA).

Proiectul este gestionat de catre PNUD in parteneriat cu FAO, UNFPA, UNICEF, alte agentii ONU, Guvernul Republicii Moldova, precum si sectorul asociativ si autoritatile publice locale, care sunt parteneri de implementare a acestui proiect.   

Informatie suplimentara despre actiunile ONU de reducere a consecintelor secetei in Moldova – www.un.md/drought 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus