”Răspunzând la această întrebare voi încerca să nu analizez cine ar fi interesat să lanseze „scenarii de groază” cu iniţierea de către Rusia a unor proiecte de reglementare transnistreană, la care s-ar anexa şi „nota de plată”, a declarat directorul departamentului II CSI din MAE rus, Victor Sorokin, într-un interviu acordat agenţiei ruse Interfax, referiindu-se la unele informaţii publicate anterior în presă.
Sorokin a spus că o formulă magică pentru reglementare nu ar putea fi găsită de o singură parte, părţile implicate în conflict sunt cele care trebuie să ajungă la o înţelegere. „A lua în considerare sau nu opiniile mediatorilor implicaţi în reglementare este dreptul fiecărei părţi. Alegerea unui model al statului moldovenesc comun poate fi făcută în baza setului de forme ale reglementării juridico-statale a problemelor de acest fel. Subiectele recunoaşterii juridice internaţionale a neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova, garanţiile sigure ale acordurilor dintre părţi, problema proprietăţii – toate acestea au fost examinate de mai multe ori în cadrul procesului de negocieri, dar cu acestea nu sunt limitate componentele, în baza cărora părţile urmează să asopte o platformă comună”, a menţionat Victor Sorokin.
Totodată el a accentuat că toate ideile, principiile, examinate la masa de negocieri şi stipulate în diferite proiecte de reglementare, îşi păstrează actualitatea. În context, el a menţionat că Memorandumul Kozak a fost elaborat în 2003 nu din numele părţilor implicate în conflict, ci împreună cu acestea.
Preşedintele Voronin a anunţat în cadrul Conferinţei de securitate de la Munchen să în timpul apropiat în Moldova se aşteaptă „schimbari în bine”, declarând că „euromodernizarea” sau „politica euroterapiei s-a dovedit a fi cel mai bun remediu” pentru Moldova, la fel ca şi neutralitatea, care, în opinia lui este „o garanţie serioasă a stabilităţii şi securităţii”.