Trimite e-mail | Printeaza
Social
19.02.2008

În perioada 2007-2011 Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie va aloca Moldovei 2,25 mil. dolari SUA

Noul director al Fondulului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) pentru Republica Moldova, Belarus, Bulgaria, FRY Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Ucraina, Marlène Francois-Lays a declarat că obiectivul principal al Programului pe Ţară UNFPA, elaborat în contextul Cadrului de Asistenţă ONU pentru dezvoltare, este de a acorda susţinere Republicii Moldova la realizarea priorităţilor de dezvoltare stabilite de către Guvern, prin satisfacerea necesităţilor populaţiei, inclusiv ale grupurilor vulnerabile în trei domenii primordiale – sănătatea reproducerii, populaţie şi dezvoltare.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Moldovei, în cadrul întrevederii oficialului de la UNFA cu ministrul moldovean de Externe Andrei Stratan, Marlène Francois-Lays a fost făcut un schimb de opinii privind realizarea  Programului de Asistenţă şi Cooperare dintre UNFPA şi Guvernul Republicii Moldova pentru perioada 2007-2011 şi au abordat subiecte privind implementarea politicilor şi programelor pentru populaţie şi dezvoltare.

Andrei Stratan a apreciat înalt sprijinul acordat de UNFPA în dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor instituţiilor naţionale pentru implementarea Strategiei naţionale de Sănătate a Reproducerii şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă Republica Moldova în domeniile sănătăţii, reproducerii, migraţiei, îmbătrânirii populaţiei şi HIV/SIDA. În acest context, s-a subliniat că redresarea natalităţii este soluţia cheie a viitorului demografic al ţării, iar stoparea derapajului demografic trebuie să constituie componenta majoră a viitoarei strategii de dezvoltare durabilă a Moldovei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus