Aceste cedări din partea ministrului au fost făcute în cadrul negocierilor purtate de Ministrul Igor Dodon, ministrul adjunct Viorel Melnic, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat Sergiu Puşcuţă şi peste 20 de patentaşi din 18 raioane ale ţării.
Potrivit înţelegerilor obţinute, comerţul în bază de patentă nu se va răsfrânge asupra chioşcurilor.
Un alt subiect discutat a constituit grupurile de mărfuri ce pot fi comercializate de către patentaşi. Mărfurile fiind articole de tricotaj, articole de galanterie, ziare, cărţi, rechizite şcolare, produse de parfumerie neaccizate, legume şi fructe în stare proaspată, condimente etc.
Totodată, Ministerul Economiei şi Comerţului a respins propunerea unor deţinători de patente de a permite comercializarea în bază de patentă a produselor electrocasnice.
De comun acord părţile au decis ca deţinătorii de patente vor efectua plata pentru patente trimestrial, iar o dată pe an patentaşii vor achita asigurarea medicală şi cea socială.
Deţinătorii de patente au venit cu propunerea de a prelungi termenul legal de efectuare a comerţului în bază de patentă până în anul 2017, propunere ce rămâne a fi examinată de către MEC.