Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.02.2008

Guvernul Moldovei a aprobat Regulamentul de distribuire a cotelor pentru exportul în UE

Ministrul Economiei şi Comerţului Igor Dodon a declarat că la obţinerea cotelor de export în UE pot pretinde în primul rând producătorii ce au încheiat constracte de livrare în UE şi pot demonstra provenienţa moldovenească a produselor, precum şi corespunderea normelor europene de calitate.  De asemenea, a fost decis că o singură companie vinicolă nu poate primi mai mult de 10% din volumul total al cotei. Totodată, livrarea în cadrul cotelor primite urmează a fi efectuată în termen de 3 luni.    Precum a menţionat Igor Dodon, acest mecanism a fost elaborat pentru a evita obţinerea de către o singură companie a întregii cote, precum şi pentru stimulare producătorilor autohtoni, ci nu a importatorilor în scop de efectuare a reexportului.

Undă verde pentru export preferenţial în UE şi condiţii pentru Moldova

Consiliul de Miniştri al UE a adoptat la 21 ianuarie 2008 Regulamentul privind introducerea Preferinţelor Comerciale Autonome pentru Republica Moldova. Precum a anunţat Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Moldovei, documentul reprezintă oficializarea finală a deciziei anunţate anterior de instituţiile comunitare şi lansează o abordare nouă în relaţiile comerciale moldo-comunitare. Acest nou regim comercial oferă accesul liber de taxe şi fără cote al tuturor produselor originare din Moldova pe piaţa UE, cu excepţia unui număr limitat de produse agricole extrem se sensibile pentru piaţa internă a UE. Potrivit deciziei Consiliului de Miniştri al UE, acordarea preferinţelor comerciale autonome va fi suspendată temporar dacă Moldova va comite încălcări serioase şi sistematice ale condiţiilor de obţinere a regimurilor preferenţiale, fraudă sau lipsă a cooperării administrative pentru verificarea originii mărfurilor, precum şi dacă Moldova nu-şi va arăta un angajament continuu în punerea în aplicare a priorităţilor prevăzute în planul de acţiune a Politicii Europene de Vecinătate din 2005 şi în convenţiile internaţionale semnate. Totodată, Moldova nu trebuie să introducă noi drepturi vamale sau taxe cu efect echivalent şi noi restricţii cantitative sau măsuri cu efect echivalent asupra importurilor originare din Comunitate şi să nu introducă nici o altă restricţie, începând din ziua intrării în vigoare a documentului. Regulamentul privind introducerea Preferinţelor Comerciale Autonome pentru Moldova va intra în vigoare în a şaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi se aplică din prima zi a celei de a doua luni după intrarea sa în vigoare până la 31 decembrie 2012. Astfel, aplicarea de facto a Regulamentului ar putea fi posibilă începând cu luna martie 2008.

UE a stabilit cote de import a producţiei moldoveneşti

Conform Regulamentului de introducere a preferinţelor comerciale autonome pentru Republica Moldova, adoptat de Consiliul de Miniştri al UE la 21 ianuarie 2008, în prezent, volumul total al importurilor originare din Moldova reprezintă doar 0,03% din totalul importurilor comunitare. Prin urmare, deschiderea mai mare a pieţei comunitare ar permite dezvoltarea economiei Moldovei prin creşterea performanţei exporturilor fără a genera efecte negative asupra Comunităţii.

Totodată, la unele produse “sensibile”, UE a stabilit cote de import. Astfel, pentru vinurile din struguri proaspeţi, cu titru alcoolic volumic existent de maximum 15%, altele decât vinurile spumoase, a fost stabilită o cotă de 60 mii hectolitri pentru 2008, cu o creştere ulterioară până la 70 mii hectolitri în 2009, până la 80 mii hectolitri în 2010, până la 100 mii hectolitri în 2011 şi 120 mii hectolitri în 2012. Pentru zahăr au fost stabilite cote de  15 mii tone în 2008, 20 mii tone în 2009, 25 mii tone în 2010, 30 mii tone în 2011 şi 34 mii tone în 2012. Cota la exportul în UE a mezelurilor din carne, conserve din carne şi alte preparate din carne va constitui în 2008 şi 2009 – câte 500 tone, în 2010 – 2012 – câte 600 tone.

Pentru carnea proaspătă de bovină, porcină, ovină şi caprină, refrigerată sau congelată  au fost stabilite cote de câte 3 mii toen în 2008-2009 şi câte 4 mii tone în 2010-2012. La exportul cărnii proaspete, refrigerate sau congelate de pasăre au fost stabilite cote de câte 400 tone în 2008-2009 şi câte 500 tone în 2010-2012. Pentru carnea şi organele comestibile de porcină şi bovină sărate sau în saramură, uscate sau afumate; făină şi pudră comestibile, de carne sau de organe interne comestibile, de carne din specia bovină sau porcină au fost stabilite cote de câte 400 tone în 2008-2009 şi câte 500 tone în 2010-2012. Potrivit deciziei UE, Moldova va putea exporta câte 1 mie tone de produse lactate în 2008-2009 şi câte 1,5 mii în 2010-2012; ouă cu coajă  în limită de 90 mil. bucăţi în 2008, 95 mil. bucăţi în 2009, 100 mil. bucăţi în 2010, 110 mil. bucăţi în 2011 şi 120 mil. bucăţi în 2012. La exportul ouălor de pasăre, fără coajă, şi gălbenuşuri de ouă au fost stabilite cote de câte 200 tone în 2008-2009 şi câte 300 tone în 2010-2012. La exportul cerealelor în UE au fost fixate următoarele cote: grâu comun – 25 mii tone în 2008, 30 mii tone în 2009, 35 mii tone în 2010, 40 mii tone în 2011 şi 50 mii tone în 2012; orz – 20 mii tone în 2008, 25 mii tone în 2009, 30 mii tone în 2010, 35 mii tone în 2011 şi 45 mii tone în 2012; porumb – 15 mii tone în 2008, 20 mii tone în 2009, 25 mii tone în 2010, 30 mii tone în 2011 şi 40 mii tone în 2012.

Printre produsele, ce beneficiază de scutire la plata taxei de export se numără: tomatele, castraveţii, dovleceiii, anghinarele, strugurii, merele, perele, gutuii, caisele, cireşele, piersicile, nectarinele şi prunele.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus