În şedinţa extraordinară de astăzi a Guvernului, a fost analizată decizia Consiliului Suprem de Securitate cu privire la situaţia în sistemul informaţional şi telecomunicaţii în urma căreia a fost aprobată Hotărîrea de Guvern privind eliberarea din funcţie de director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică a lui Stanislav Gordea şi anunţată mustrare aspră lui Vladimir Molojen, ministru al dezvoltării informaţionale. Stanislav Gordea a fost numit în această funcţie prin Hotărîre de Guvern la 22 august 2007.
Tot astazi, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a prezidat şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Preşedintele a indicat persoanelor responsabile asupra necesităţii eficientizării şi fortificării activităţii de asigurare a securităţii informaţionale a statului, solicitînd Guvernului să evalueze cadrul legal şi normativ în domeniu întru perfecţionarea acestuia conform standardelor şi practicilor europene.
Vladimir Voronin a cerut Executivului şi organelor de drept, de control şi fiscale să formeze un grup de lucru în vederea verificării legalităţii activităţii companiilor de telefonie mobilă şi a tuturor agenţilor economici din domeniul tehnologiilor informaţionale, în special, sub aspectul respectării obiective şi depline a angajamentelor acestora cu privire la impozitare. Şeful statului a insistat şi asupra imperativului evaluării respectării depline şi necondiţionate a tuturor condiţiilor prevăzute în licenţele de activitate a companiilor respective.
Consiliul Suprem de Securitate a adoptat o decizie prin care a dispus Guvernului să examineze chestiunea cu privire la eliberarea din funcţie a directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică (ANRTI), Stanislav Gordea, pentru iresponsabilitatea şi lipsa de iniţiativă manifestate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fapt care a condus la prejudicierea securităţii informaţionale a Republicii Moldova. De asemenea, CSS a dispus organelor de drept să verifice legalitatea activităţii desfăşurate de către directorul general şi alţi factori de decizie din cadrul ANRTI.