Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.03.2008

Ministrul adjunct de externe din Ucraina a discutat la Chişinău problema transnistreană

Ministrul adjunct de externe din Ucraina a discutat la Chişinău problema transnistreană

Ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei Andrei Veselovski, reprezentantul special al Preşedintelui Ucrainei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, s-a aflat miercuri la Chişinău, unde a avut întrevederi cu preşedintele Vladimir Voronin şi cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Stratan.

În cursul întrevederilor avute a fost discutată perspectiva reluării procesului de negocieri privind soluţionarea problemei transnistrene în formatul „5+2” şi efectuat un schimb de opinii pe marginea proiectelor de documente care se propun în pachetul de reglementare.

Andrei Veselovski a reiterat poziţia Ucrainei privind rezolvarea transnistreană cu respectarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova, precum şi referitor la necesitatea reluării cît mai grabnice a tratativelor privind reglementarea conflictului.

Discuţiile au vizat şi tematica dezvoltării raporturilor de colaborare moldo-ucraineană, subliniindu-se interesul reciproc pentru aprofundarea şi extinderea relaţiilor de parteneriat pe multiple planuri dintre Republica Moldova şi Ucraina.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus