Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.03.2008

Motorina în Moldova se scumpeşte cu încă 8% şi devine mai scumpă decât benzina

In urmatoarele zile pretul motorinei va creste cu inca circa 8 la suta, anunta comerciantii de produse petroliere, transmite portalul Europa.md.  

Potrivit lor, pretul motorinei va creste cu 0,9-1,0 lei/litru si va ajunge la 13,4-13,5 lei/litru (circa 1,26 USD). Benzina in schimb ar putea sa se ieftineasca cu 1% sau 10-15 bani/litru. in consecinta benzina de tipul A 95 (cea mai populara) care costa 13,21-13,25 lei/litrul (1,22 USD), se va vinde cu aproximativ 13,10 lei/litru (1,21 USD). Victor Ghitu, director executiv al Uniunii Importcompetrol ne-a declarat ca din cauza preturilor mari la motorina cantitatile importate in Moldova s-au redus semnificativ si in scurt timp pe piata s-ar putea inregistra un deficit de acest combustibil. Or, pretul mare la petrol a dus la situatia cand motorina la poarta rafinariilor a ajuns sa coste peste 1080 USD/tona (circa 11650 lei), iar benzina A 95 – 880 USD/tona, adica cu circa 200 USD/tona mai putin. Pentru comparatie la inceputul lunii martie, motorina costa la poarta rafinariilor 900-910 USD/tona, iar benzina A 95 – 840-860 USD/tona.

Luni, 17 martie pretul angro la motorinei pe piata interna a ajuns la cota de 12,5 lei/litru, iar unele companii mari desi anuntau preturi mai mici – de 12,2 lei/litru, nu vindeau motorina angro, ci doar la benzinarii. Potrivit importatorilor pretul angro al unui litru de motorina depaseste 12,8 lei. Expertii in domeniu sustin ca cresterea rapida si semnificativa a cotatiilor motorinei este rezultatul „dieselizarii” economiei mondiale. Consecintele unei asemenea situatii ar putea fi extrem de grave pentru Moldova, notează Europa.md. In conditiile in care lucrarile de primavara abia au inceput si cererea de motorina este in crestere semnificativa este clar ca un eventual deficit va lovi in special in ramura de baza a economiei nationale. Cauzele acestei scumpiri sunt cunoscute – cresterea sustinuta a preturilor la petrol si derivatele sale la bursele internationale. Astfel saptamana trecuta petrolul a ajuns pentru prima data la cota de 110 USD/barilul, iar pe pietele internationale domina incertitudinea. Or, conform unor specialisti preturile la petrol au devenit extrem de volatile si ar putea sa o ia in sus spre cota de 120 USD/barilul, sau sa cada. Totusi majoritatea expertilor sunt de parere ca daca si vor cadea preturile la petrol nu vor mai cobori nicodata sub cota de 70 USD/barilul. Cu toate acestea in conditiile volatilitatii ce domina pe pietele speculative la petrol si derivatele lui orice evolutie este posibila. Banca Goldman Sachs bunaoara sustine intr-o recenta analiza ca pretul petrolului va ajunge in urmatorii 2 ani la cota de 175 USD/barilul. Acum 3 ani, cand petrolul costa 50 USD/barilul Goldman Sachs prognoza ca in 3-5 ani barilul de titei va ajunge sa coste 100 USD. Precedenta majorare a avut loc acum 2 saptamani, la 6-7 martie, cand statiile de alimentare cu produse petroliere din Moldova au majorat cu circa 5,9% pretul motorinei si l-au ieftinit cu 2,3% pe cel al benzinelor. De notat ca in anul 2007 in Republica Moldova s-au importat circa 330 mii tone de motorina, in timp ce volumul importului de benzina a constituit circa 207,5 mii tone, adica cu 122 mii tone mai putin.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus