Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.04.2008

Tarifele la călătoria cu transportul suburban şi interurban au fost majorate cu 15-20%

La 1 aprilie au intrat în vigoare tarifele pentru serviciile de transportare a călătorilor, ajustate de Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei DrumurilorConform deciziei ministerului, tariful-plafon pentru serviciile de transport a fost majorat de la 30—32 bani pentru un pasager/kilometru până la 40 de bani pentru mijloace de transport de tip comun şi până la 42 bani pentru mijloace de transport cu scaune capitonate. Ultima majorare a tarifului în cauză a fost efectuată în iunie 2006.Experţii Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor sunt de părerea că realmente tariful se va majora în mediu cu doar 15—20%, deoarece în aplicarea tarifelor va predomina interesul economic al transportatorilor, dictat de distanţă, fluxul de pasageri, starea tehnică a mijloacelor de transport, calitatea serviciilor prestate, etc. Astfel, unii transportatori vor utiliza tariful existent de 30—32 de bani, iar alţii vor aplica tariful majorat.Motivul majorării tarifelor a fost dictat de necesitatea aducerii tarifului în transportul auto de călători în concordanţă cu cheltuielile reale. Doar pe parcursul ultimilor luni de câteva ori s-au majorat preţurile la combustibil şi materialele lubrifiante sau cu 31,2 % în raport cu preţurile la carburanţi stabilite în tarifele anterioare. Totodată, au crescut şi preţurile la piesele de schimb, iar mărimea salariului tarifar pentru prima categorie de calificare s-a mărit cu 28%.In procesul ajustării tarifului pentru serviciile de transport Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor a efectuat un şir de consultări cu transportatorii în cadrul Comisiei de ramură pentru consultări şi negocieri colective. Majorarea tarifului a fost acceptată şi de câtre Grupul de lucru interministerial în domeniul transportului, din care fac parte reprezentanţii tuturor ministerelor de resort, patronatelor şi sindicatelor naţionale.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus