Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.04.2008

Şeful statului nu poate fi obligat să-şi suspende activitatea în partidele politice pe durata mandatului

Această decizie a fost adoptată joi de către Curtea Constituţională ca răspuns la sesizarea unui grup de deputaţi, care doreau să includă principiul neutralităţii politice a preşedintelui în Constituţie.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, a menţionat că „proiectul de lege constituţională pentru completarea articolului 81 alineat 1 din Constituţie cu propoziţia „Pe perioada exercitării mandatului Preşedintele Republicii Moldova este obligat să-şi suspende activitatea în partidele politice şi organizaţiile politice" contravine dispoziţiilor constituţionale ale articolului 142, alineat 2”.

Articolul respectiv prevede că „nici o revizuire a Constituţiei nu poate fi făcută, dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora”.

Avizul curţii este definitiv şi nu poate fi supus niciunei căi de atac.

O sesizare privind constituţionalitatea proiectului de lege a fost expediată Curţii Constituţionale de 35 de deputaţi, printre aceştia numărându-se Serafim Urechean, Dumitru Braghiş, Vitalia Pavlicenco, Dumitru Diacov, Oleg Serebrian. Proiectul de lege prevedea completarea articolului 81 alineat (1) al Constituţiei, care ar prevede că “în perioada exercitării mandatului, preşedintele Republicii Moldova este obligat să-şi suspende activitatea în partidele politice şi organele politice”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus