Luând în consideraţie procesul de reorganizare a structurii arhitecturale a cooperării regionale sud-est europene, exprimate prin sistarea activităţii Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi instituirea unui nou mecanism calitativ avansat al dialogului statelor din regiune – CRC, vizita la Chişinău a Secretarului General al CRC Hido Biščević poartă o semnificaţie aparte, notează Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Moldova.
Potrivit MAIE, această vizită se înscrie în contextul poziţiei unice a Republicii Moldova în perioada 2008—2009, când ţara noastră exercită Preşedinţia în exerciţiu la un şir de iniţiative şi aranjamente regionale în Europa de Sud-Est, inclusiv la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) în calitatea acestuia de for politic decizional suprem în regiune. Importanţa vizitei urmează a fi apreciată şi din perspectiva interacţiunii în procesul cooperării în domeniile prioritare de activitate regională care va fi dezvoltată şi consolidată în dialogul între CRC şi SEECP.
În contextul abordării aspectelor aferente exercitării de către Republica Moldova a Preşedinţiei la SEECP, care urmează a fi preluată de la Bulgaria la 21 mai 2008, la Pomorie (Bulgaria) în cadrul Summit-ului Şefilor de Stat şi Guvern ai SEECP, Secretarul General al CRC va avea întrevederi cu dna Zinaida Greceanîi, Prim-ministrul Republicii Moldova, şi dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. De asemenea, dl Hido Biščević va participa la o Conferinţă de presă organizată la MAEIE.
În perioada 2008—2009, Republica Moldova va exercita mandatul de Preşedinte la Iniţiativa Central-Europeană (ICE), CEFTA, Grupul Multinaţional Consultativ (MAG) al Centrului pentru cooperare în domeniul Securităţii – RACVIAC, Reţeaua de Sănătate în Europa de Sud-Est (SEEHN), precum şi la SEECP.