Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.04.2008

Noul asistent adjunct al Secretarului de Stat al SUA a efectuat o vizită oficială la Chişinău

La 14 aprilie 2008, Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Stratan, , a avut o întrevedere cu Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi euro-asiatice l David Merkel. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în timpul discuţiei, şeful diplomaţiei moldoveneşti şi interlocutorii săi americani au efectuat un schimb de opinii asupra întregului spectru de chestiuni, care constituie agenda relaţiilor bilaterale moldo-americane. O atenţie deosebită a fost acordată procesului de negocieri privind soluţionarea conflictului transnistrean şi perspectivele pe care le-a deschis pentru acest proces recenta întrevedere a Preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov.Ultimele evoluţii la capitolul cooperării Republicii Moldova cu UE, priorităţile politice ale noului Guvern de la Chişinău, cooperarea cu Corporaţia americană „Provocările Mileniului” şi relaţiile ţării noastre cu vecinii au constituit, în egală măsură, subiecte ale discuţiilor de astăzi de la MAEIE.Partea americană şi-a reafirmat susţinerea vis-a-vis de obiectivele de reformare democratică a Republicii Moldova, reiterând, totodată, sprijinul pe care Statele Unite vor continua să-l acorde ţării noastre în implementarea acestor obiective.

În a doua jumătate a zilei, urmare a întrevederilor cu Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin şi Prim-ministrul, Zinaida Greceanîi,  David Merkel şi Ambasadorul SUA la Chişinău se vor deplasa la Odesa unde va avea loc Seminarul OSCE privind consolidarea măsurilor de încredere şi a securităţii în domeniile economic şi ecologic în regiunea transnistreană. În cadrul acestui seminar urmează să aibă loc o reuniune informală în formatul 5+2.David Merkel, recent învestit în noua sa funcţie în Departamentul de Stat, anterior a activat în calitate de Director pentru Europa şi Eurasia în cadrul Consiliului de Securitate Naţională al SUA, fiind responsabil de coordonarea politicii Statelor Unite în relaţiile cu Turcia, Grecia, Cipru, ţările din Caucaz, cele din Asia Centrală şi din regiunea Mării Negre. La preluarea funcţiei de la predecesorul său David Kramer, dlui Merkel i-au fost, de asemenea, atribuite şi obligaţiile de reprezentant al SUA la negocierile pe marginea conflictului transnistrean în formatul 5+2. Vizita din 14 aprilie 2008 este prima vizită a dlui Merkel în Moldova, în noua sa calitate.La întrevedere a participat şi Michael D. Kirby, Ambasadorul SUA la Chişinău.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus