Trimite e-mail | Printeaza
Externe
15.04.2008

Fostul ambasador la UE Lazăr Comănescu a fost numit ministru al Afacerilor Externe al României

Fostul ambasador la UE Lazăr Comănescu a fost numit ministru al Afacerilor Externe al României

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul prin care fostul ambasador la UE Lazăr Comănescu devine ministru al Afacerilor Externe, transmite Newsin, citând Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului şi-a dat acordul la o oră după ce premierul Călin Popescu-Tăriceanu a făcut publică opţiunea sa. De altfel, premierul şi preşedintele au avut luni după-amiază, înaintea anunţului oficial, o discuţie telefonică pe acest subiect.

Decretul a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial, mai anunţă Administraţia Prezidenţială. Tăriceanu a transmis în cursul zilei de luni preşedintelui Traian Băsescu solicitarea de a lua act de demisia lui Adrian Cioroianu din funcţia de ministru al afacerilor externe şi i-a solicitat şefului statului emiterea decretului de numire în funcţia vacantă de la MAE a lui Lazăr Comănescu, se arată într-un comunicat al Guvernului remis NewsIn.

Lazăr Comănescu, expert în relaţiile cu Uniunea Europeană, s-a aflat fără întrerupere la Bruxelles din 1998 până la sfârşitul lui 2007, când şi-a încheiat mandatul de ambasador la UE. Mai întâi, între 1998 şi 2001 a fost şeful Misiunii României pe lângă NATO şi UE, iar din 2001 până în 2007 a fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană. După aderarea României la UE, la 1 ianuarie 2007, Comănescu a devenit reprezentant permanent al României pe lângă Uniunea Europeană.

Dată fiind expertiza sa, numele lui Lazăr Comănescu a fost vehiculat de presă şi ca posibilă propunere din partea României pentru postul de comisar UE, post care în cele din urmă i-a revenit lui Leonard Orban.Lazăr Comănescu are 59 de ani şi s-a născut la 4 iunie 1949, în Horezu, judeţul Vâlcea. A intrat în Ministerul de Externe în 1972, unde până în 1982 a lucrat la Departamentul Organizaţii Economice Internaţionale. Apoi, timp de opt ani, din 1982 până în 1990, a preferat catedra de relaţii economice internaţionale de la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

După Revoluţie revine în MAE în postul de consilier şi din 1993 de ministru-consilier la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles. Revine în ţară timp de un an, din 1994 până în 1995, ca director al Direcţiei Uniunea Europeană. În 1995 este numit director general, consilier al ministrului afacerilor externe, director de cabinet (în timpul mandatului lui Teodor Meleşcanu), iar din 1995 până în 1998 a fost secretar de stat în MAE.

Lazăr Comănescu este absolvent al Academiei de Studii Economice-Bucureşti (Facultatea de Comerţ Exterior), iar din 1982 este doctor în relaţii economice internaţionale, fiind (co)autorul unor cursuri şi manuale universitare, precum şi autorul unor articole de specialitate publicate în diverse reviste din România şi străinătate.Are gradul diplomatic de ambasador din 1998. Este căsătorit şi are o fiică.

 

Ministrul de Externe Adrian Cioroianu a demisionat

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus