Oficialităţi şi experţi din Republica Moldova şi regiunea transnistreană au discutat marţi, 15 aprilie probleme comune de ordin economic şi privind protecţia mediului în cadrul seminarului organizat de Misiunea OSCE în Moldova, în oraşul ucrainean Odesa Potrivit unui comunicat al Misiunii OSCE în Moldova, reprezentanţi din partea OSCE, Federaţiei Ruse, Ucrainei, Statelor Unite, Uniunii Europene precum şi experţi internaţionali au participat la seminarul de două zile, având drept scop promovarea măsurilor de consolidare a încrederii (MCI). "Ideile elaborate în cadrul seminarului urmăresc oferirea propunerilor concrete pentru realizarea initiaţivelor formulate de către preşedintele Moldovei Vladimir Voronin şi liderul transnistrean Igor Smirnov în cadrul întrevederii lor de vineri”, a declarat şeful Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadorul Philip Remler. “Măsurile de consolidare a încrederii, întreprinse pentru a depăşi lipsa încrederii, au un impact direct asupra bunastării populaţiei”, a adaugat el. Participanţii s-au concentrat asupra unui spectru larg de chestiuni cheie ce vizează domeniul economic şi cel al mediului înconjurător ce impun necesitatea unor eforturi comune. Domeniile pentru o posibilă cooperare includ schimbul de informaţii, dezvoltarea căilor de comunicare, sectorul energetic, gestionarea râului Nistru şi eliminarea ameninţărilor la adresa mediului înconjurător. Discuţiile desfăşurate la Odesa reprezintă o continuare a seminarului cu privire la măsurile de consolidare a încrederii (MCI) organizat de către Misiunea OSCE în luna octombrie 2007. Întrevederile completează pachetul de măsuri de consolidare a încrederii şi securităţii elaborat de Misiunea OSCE în Moldova împreună cu experţi din Rusia şi Ucraina, prezentate Guvernului Moldovei şi conducerii transnistrene în iulie 2005. Concomitent, reprezentanţii politici ai părţilor în conflictul transnistrean au avut o întalnire de lucru cu mediatorii (Rusia, Ucraina, OSCE) şi observatorii (UE şi SUA), participanţi ai formatului 5+2, pentru a discuta măsurile de consolidare a încrederii între Chişinău şi Tiraspol.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.04.2008La Odesa au fost discutate măsurile de consolidare a încrederii în domeniul economic şi mediu înconjurător dintre Chişinău şi Tiraspol
Comentarii (0)