Georgia a declarat miercuri că măsurile luate de Rusia în privinţa regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud sunt contrare dreptului internaţional şi duc la „o legalizare a anexării de facto” a celor două regiuni.
„Acest act poate fi privit de partea georgiană doar ca o legalizare a procesului de anexare de facto care are loc în cele două regiuni georgiene”, a declarat ministrul de externe, David Bakradzem, ciatat de presa rusă.
Totodată, AFP relatează că secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a cerut miercuri Rusiei să revin asupra deciziei de sporire a cooperării cu Abhazia şi Osetia de Sud, relatează AFP.
„Cer Rusiei să revină asupra acestor măsuri”, care „afectează suveranitatea Georgiei”, a declarat Jaap de Hoop Scheffer.
Secretarul general le-a cerut „autorităţilor georgiene să continue să dea dovadă de moderaţie”.
Ministerul rus de externe a anunţat miercuri că Guvernul rus a primit instrucţiunea de a coopera cu autorităţile de facto din Abhazia şi Osetia de Sud, inclusiv de a organiza o cooperare în materie de comerţ şi economie, în domeniul social şi al ştiinţei.
Preşedintele georgian a convocat de urgenţă, în urma anunţului Moscovei, o reuniune a consiliului de securitate al ţării.
Consiliul Federaţiei urmează să examineze la 25 aprilie curent apelul Abhaziei, Osetiei de Sud şi Transnistriei prividn recunoaşterea independenţei. În 21 martie, Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a adoptat o declaraţie care cere administraţiei ruse să îşi revadă poziţia în ceea ce priveşte conflictele din Abhazia şi Osetia de Sud, care îşi revendică independenţa faţă de Tsilisi. Deputaţii invitau în special la "accelerarea procesului obiectiv care conduce la suveranitatea Abhaziei şi Osetiei de Sud, până la recunoaşterea independenţei lor, respectând voinţa populaţiei".