Potrivit serviciului de presă al MAEIE, în perioada 17-18 aprilie 2008, Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, va efectua o vizită oficială la Ljubljana.
Pe agenda vizitei sunt planificate întrevederi cu Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene din cadrul Oficiului Guvernului Republicii Slovenia, Preşedintele Adunării Naţionale, Preşedinţii Comitetelor parlamentare pentru politică externă şi pentru afaceri UE, precum şi negocieri cu Ministrul Afacerilor Externe, Dimitrij Rupel, la subiectele ce ţin de evaluarea şi dinamizarea relaţiilor bilaterale în diverse domenii.
Părţile vor lua în dezbateri relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană şi perspectivele de dezvoltare a acestora, în contextul Preşedinţiei slovene la UE. Cu titlu aparte va fi abordat dosarul transnistrean şi recentele evoluţii la tematica respectivă.