Trimite e-mail | Printeaza
Politic
23.04.2008

Urmatoarea runda de consultari moldo-franceze in tematica europeana va aveia loc la sfarsitul lunii mai

Aflat într-o vizită de lucru la Paris, astăzi, 23 aprilie, Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut întrevederi cu Jacques Faure, Directorul Departamentului Europa Continentală al Ministerului francez al Afacerilor Externe, şi  Claudia Greff, Preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Franceză din cadrul Adunării Naţionale. Vizita a avut loc în contextul preluării de către Franţa, pentru jumătatea a doua a anului curent, a Preşedinţiei în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, în cadrul ei fiind abordată atât tematica integrării europene a ţării noastre, cât şi aspectele principale ale cooperării bilaterale moldo-franceze.

Potrivit serviciului de presă al MAEIE, a fost relevată semnificaţia experienţei pe care Republica Moldova o va acumula în calitate de Preşedinte în exerciţiu la cinci aranjamente regionale pe parcursul anilor 2008—2009. Părţile au convenit asupra menţinerii unor contacte intense, mai ales, în perioada cât Franţa va deţine Preşedinţia Uniunii Europene. În acest context, oficialul moldovean a solicitat sprijinul părţii franceze ca în perioada respectivă să fie demarate reflecţiile privind viitorul cadru al relaţiilor moldo-comunitare. Cu titlu concret, s-a decis ca la sfârşitul lunii mai să aibă loc următoarea rundă de consultări moldo-franceze în tematica europeană la nivel de Viceminiştri ai Afacerilor Externe.

În urma unei înţelegeri convenite, un grup de deputaţi de la Chişinău urmează să efectueze o vizită de documentare la Parlamentul francez.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus