Primul preşedinte moldovean, Mircea Snegur, a calificat drept "aberaţii care nu merită comentate" afrimaţiile preşedintelui Vladimir Voronin, potrivit cărora autorităţile de la Bucureşti au fost cele care l-au convins să înceapă, în 1992, războiul din Transnistria.
"Este o aberaţie care nu merită comentată. Punct", a declarat luni Mircea Snegur pentru corespondentul NewsIn la Chişinău.
Preşedintele Voronin a spus, vineri, în cadrul emisiunii "Conversaţii cu preşedintele" de la postul de televiziune NIT, loial Partidului Comuniştilor, că "cei de la Bucureşti l-au convins pe Snegur să înceapă războiul cu Transnistria". "Spun asta pentru că trebuie să cunoască toată lumea ce a fost", a declarat Voronin.
Teza potrivit căreia războiul din Transnistria a fost provocat de autorităţile de la Chişinău cu susţinerea Bucureştiului este ideea de bază a propagandei Tiraspolului, care declară cu orice ocazie că războiul a fost o consecinţă a intenţiei de anexare prin agresiune militară a Republicii Moldova şi Transnistriei de către România, intenţie căreia "poporul transnistrean i s-a opus, cu arma în mână".
Politologul Oazu Năntoi, care în 1991-1992 era consilierul preşedintelui Snegur, spune însă că la originea conflictului transnistrean a stat dorinţa Moscovei de a-şi menţine influenţa, în pofida destrămării URSS, asupra Republicii Moldova, care era pe cale de a-şi proclama independenţa. Greşeala preşedintelui Snegur, în această situaţie, a fost de a nu fi reuşit să evalueze corect situaţia şi de a fi răspuns provocărilor Moscovei, susţine politologul. "Vladimir Nicolaevici (Voronin) profită de faptul că el controlează mass-media din Republica Moldova şi acreditează teze false", mai spune Oazu Năntoi.
Politologul a reamintit că în 1990 în Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, redenumit ulterior în Parlament, erau 56 de deputaţi transnistreni. La data de 23 iunie 1990, cu o singură abţinere, acest organ a votat învestirea guvernului naţional în frunte cu Mircea Druc, unul dintre liderii Frontului Popular – mişcarea unionistă de la Chişinău care a stat la originea mişcării de eliberare naţională de la sfârşitul anilor 80.
Speriată de aceste evoluţii şi profitând de greşelile Chişinăului, Moscova a pus la cale crearea a două regimuri separatiste – unul la Tiraspol şi altul la Comrat, în sudul Republicii Moldova. Pentru ca la doar o lună şi jumătate – la 19 august 1990 – să fie proclamată la Comrat "Republica Sovietică Socialistă Găgăuză în componenţa URSS", iar la 2 septembrie 1990 la Tiraspol a fost proclamată crearea "Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Nistrene în componenţa URSS", explică politologul.
Mesajul Moscovei pentru Chişinău era simplu – "Dacă vreţi să plecaţi, o puteţi face, dar fără aceste două teritorii" – teritorii care au fost concepute ca două ancore, spune Oazu Năntoi.
Greşeala mare pe care a comis-o Chişinăul în această situaţie a fost lansarea de către Guvern, la apelul Frontului Popular, a "voluntariadei" în sudul Republicii Moldova. Detaşamente de voluntari au fost înarmate şi dislocate în perimetrul teritoriului controlat de Comrat. "Centrul unional de la Moscova a pus la cale o baie de sânge în sudul Republicii Moldova, după modelul evenimentelor din Georgia din aceeaşi perioadă. Divizia de trupe aeropurtate ruse a distribuit în rândurile populaţiei găgăuze armament – deci existau toate precondiţiile pentru această baie de sânge. Dar aici este meritul lui Snegur, care a intervenit şi nu a admis să se ajungă în sud la ciocniri pe principii etnice", a declarat Oazu Năntoi.
Potrivit lui, centrul unional de la Moscova, a profitat de aceste greşeli ale Chişinăului şi de românofobia existentă în rândul populaţiei din stânga Nistrului, punând la cale şi concertând conflictul armat de pe Nistru, în care, într-o primă fază, armata rusească nu a participat în mod direct.
Conflictul a izbucnit la 2 martie 1992, în ziua în care Republica Moldova a fost reunoscută la ONU. Forţele paramilitare transnistrene au atacat localităţile moldoveneşti din regiunea Dubăsari. Năntoi spune că la 6-17 aprilie 1992, la Chişinău ai avut loc întâlnirile miniştrilor de externe ai României, Rusiei, Ucrainei şi Moldovei şi a fost creat mecanismul de observatori militari pentru dezamorsarea conflictului. Asociat cu declaraţia Parlamentului de la Chişinău adoptată în aceeaşi perioadă cu participarea deputaţilor din Transnistria privind cadrul juridic pentru reglementarea paşnică a conflictului, dar şi schimbarea cabinetului Druc cu guvernul Muravschi, considerat mai moderat, acesta a creat precondiţii pentru o dezamorsare paşnică a conflictului.
Văzând aceste evoluţii pozitive, dar care dădeau peste cap scenariul Moscovei, serviciile speciale ruseşti au pus la cale o nouă provocare pentru a tensiona conflictul. Atunci când unul din generalii armatei naţionale a reuşit deblocarea oficiului poliţiei de la Bender, Snegur şi-a supraevaluat forţele, considerând că eliberarea localităţilor controlate de forţele paramilitare transnistrene este o sarcină uşoară şi a iniţiat la 19 iunie o operaţiune de restabilire a ordinii constituţionale. În acel moment au intervenit trupele Armatei a 14-a ruse, care staţionau în Transnistria şi care până atunci nu s-au implicat direct în conflict.
La câteva zile după aceste evenimente, în 21 iunie, doi preşedinţi – Mircea Snegur şi Boris Elţîn – au semnat acordul de încetare a focului dintre două părţi în conflict – Republica Moldova şi Rusia.
"Serviciile speciale ruseşti au pus la cale această provocare, iar greşeala fatală a lui Snegur a fost că el s-a lasat provocat. Aceasta a avut drept scop legitimarea implicării trupelor ruse în conflictul armat, dar şi eliminarea României din rândul factorilor care participau la dezamorsarea conflictului, lăsând Moldova singură faţă în faţă cu Moscova, care a impus şi formatul unic al trupelor de pacificare de pe Nistru, unde Rusia este prima vioară, format care practic a legiferat armata transnistreană", mai estimează politologul Oazu Năntoi.
Din componenţa misiunii de pacificare de pe Nistru fac parte, în proporţii egale, militari ruşi, moldoveni şi transnistreni, iar Ucraina participa cu observatori militari.
Sursa: NewsIn
corespondent Lina Grâu
