Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.04.2008

Experţii IDIS „Viitorul” consideră că Moldova este pregătită pentru introducerea cotei unice la impozitul pe venit a persoanelor fizice

Expertul economic Veaceslav Ioniţă susţine că datorită politicii fiscale noi, va creşte esenţial volumul investiţiilor în economie, iar agenţii economici vor avea posibilitatea şi interesul să accelereze creşterile salariale.

“Considerăm că în prezent este extrem de importantă continuarea reformei fiscale, prin introducerea cotei unice la impozitul pe venit a persoanelor fizice”, a spus Veacelsav Ioniţă. . Experţii IDIS/CPE propun ca noul sistem de impozitare a persoanelor fizice să-i protejeze pe cei mai săraci şi să-i stimuleze pe cei mai bogaţi. În acest context, recomandăm existenţa unei cote unice de impozitare la nivel de 14% şi scutiri personale în mărime echivalentă cu veniturile anuale a celei mai sărace decile (10% din cei mai prost plătiţi salariaţi). Astfel, cei mai săraci 10% vor fi scutiţi de impozit, pentru următoarele categorii impozitul va creşte lent, iar pentru ultimii 20% va fi un stimulent. Deci, cota maximă de 14% este puţin mai mare decât cota efectiv plătită de cei mai bogaţi în prezent, însă existenţa ei va stimula creşterea salarială. În modelul actual, majorarea de salarii se penalizează prin creşterea cotei efective, care din 2009 va tinde spre 18% (cota maximă de impozitare).În modelul propus de IDIS/CPE volumul încasărilor bugetare din impozitul pe venit, vor fi puţin mai mari decât în Modelul propus de Guvern. Experţii cpnsideră că prin eforturi minime Moldova poate implementa sistemul unic de impozitare din 2009, care va fi format din scutirea perso­nală de 14 mii lei şi cota unică de 14%.”

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus