Ambasada SUA încurajează prezentarea propunerilor de proiecte pe una din următoarele teme prioritare:
Instituţionalizarea unor procese democratice deschise, pluraliste şi democratice la nivel local. Participarea publicului la luarea deciziilor;Promovarea presei independente, accesul liber la informaţie, transparenţa în conducere;Educaţia civică, consolidarea şi promovarea societăţii civile şi a instituţiilor democratice;Promovarea combaterii corupţieiSoluţionarea conflictelorDezvoltarea economiei de piaţă, promovarea reformelor economiceGranturile sunt oferite organizaţiilor neguvernamentale şi non-profit, precum şi mijloacelor de informare în masă independente din Moldova.
Programul NU finanţează: Ajutor umanitar sau activităţi de caritate; activităţi politice şi de partid; cercetări ştiinţifice; conferinţe şi/sau călătorii individuale în străinătate; activităţi comerciale; proiecte ce presupun dezvoltarea instituţională primară a organizaţiilor;
Data limită pentru prezentarea proiectelor este vineri, 27 iunie 2008, ora 17:00.
Informaţii suplimentare, cerinţele programului şi formularul standard pot fi găsite la următoarea adresă: http://moldova.usembassy.gov/democracy_grants.html.
Persoana de contact: Stelian Rusu, Centrul de resurse informaţionale, str. Banulescu-Bodoni 57/1, Chişinău, Moldova, tel.: 22-99-50; fax: 23-85-48, e-mail: RusuS@state.gov